L***** T** M**** S*** P*** A************ J******* M** I***** S***
DebitorD***************** – A************
ContestatorA************ F******* P***** M****
CreditorR********* B*** S*
CreditorC******* D****
CreditorRespinge contestaţia, ca neîntemeiată . Cu apel în 7 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 29.03.2022 .
Hotarare 146/2022 din 29.03.2022În conformitate cu dispoziţiile art. 242 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă , suspendă judecata . Cu recurs pe perioada suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 18.01.2022 .
Incheiere suspendare din 18.01.2022Pune în vedere contestatorului să precizeze dacă îşi menţine temeiul de drept invocat sau îşi recalifică cererea formulată. Amână judecarea cauzei la 18.01.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 23 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 23.11.2021