E** A** & A****** T******** S**
DebitorP****** L****** R****** I** S*
CreditorP****** B***** D* A******** S**
CreditorP****** M******* S**
CreditorA*** T****
CreditorAcordă termen administrativ de control la data de 04.05.2023, Camera de Consiliu, ora 12, pentru când practicianul în insolvenţă: - va întocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014 şi îl va depune la dosarul cauzei cel mai târziu până la data de 27.04.2023, raport prin care va informa instanţa cu privire la: o demersurile efectuate în procedură, precum şi demersurile ce urmează a le efectua. o stadiul soluţionării litigiilor sau dosarelor asociate privind debitoarea - va ataşa la raport toate publicaţiile şi înscrisurile emise Totodată, pune în vedere practicianului în insolvenţă să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, dovezile de comunicare, respectiv de publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă urmând a le depune la dosar. Pune în vedere practicianului în insolvenţă că cererile trebuie depuse în conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedură civilă separat de raport, iar neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 19.01.2023.
Rezolutie din 19.01.2023Constată confirmat practicianul în insolvenţă Star Insolvency SPRL, cu sediul în Loc. Cluj – Napoca, str. Dobrogeanu Gherea, nr. 22, ap. 1, jud. Cluj, CIF 22297493, RFO II - 0745, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei. TERMEN ADMINISTRATIV DE CONTROL 19.01.2023, pentru continuarea procedurii de insolvenţă şi formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
Rezolutie din 06.10.2022Deschide procedura de faliment
Hotarare intermediara 534/2022 din 05.05.2022TERMEN ADMINISTRATIV DE CONTROL 05.05.2022, pentru continuarea procedurii de insolvenţă.
Rezolutie din 03.03.2022Pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun.
Rezolutie din 08.07.2021DESCHIDE PROCEDURA.
Hotarare intermediara 352/2021 din 01.04.2021