A******** I*** E*** D*****
PetentAdmite cererea formulată de petenta A******** I*** E*** D*****, şi în consecinţă: Dispune înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut de către grefa Judecătoriei Sebeş a petentei A******** I*** E*** D*****. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la data pronunţării pentru cei care au fost prezenţi şi de la data comunicării pentru cei care au lipsit. Pronunţată azi, 23.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu1409/2021 din 23.09.2021încuviin?ează cererea de amânare formulată de către petentă
Incheiere de sedinta din 15.07.2021pentru citarea petentei cu menţiunea: de a completa statutul asociaţiei conform prevederilor art. 6 al. 1 lit. h din OG nr. 26/2000, prin indicarea persoanei împuternicite pentru dobândirea personalităţii juridice. De asemenea să depună copii conforme cu originalul după actele de identitate, conform art. 7 alin. 1 lit. c din OG nr. 26/2000, pentru toţi membrii asociaţiei; declaraţie pe propria răspundere conform art. 7 alin. 1 lit. d din OG nr. 26/2000; extras CF cu8 privire la imobilul pentru care a fost depus contractul de comodat din care să rezulte calitatea de proprietar al comodantului; certificate de cazier fiscal pentru membrii asociaţiei conform art. 8 al. 1 lit. d din OG nr. 39/2015. De asemenea să indice temeiul juridic al actului constitutiv al asociaţiei.
Incheiere de sedinta din 08.07.2021