V****** R***** F********
CondamnatRespinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat VRF, deţinut în Penitenciarul Mioveni, ca prematur formulată. Constată că prin sentinţa penală nr. 1021/05.07.2021 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 319/17.08.2021 a Tribunalului Argeş s-a fixat termen de reiterare la data de 15.12.2021. În baza art. 275 al. 2 şi 6 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 120 lei cheltuieli judiciare către stat iar onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în cuantum de 313 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţie la dispoziţia petentului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 23 Noiembrie 2021.
Hotarare 1645/2021 din 23.11.2021AVÂND ÎN VEDERE HOTĂRÂREA COLEGIULUI DE CONDUCERE AL JUDECĂTORIEI PITEŞTI NR. 27/14.10.2021 PRIN CARE S-A DISPUS DESFIINŢAREA COMPLETULUI C8 PRIMĂ INSTANŢĂ/CAMERĂ PRELIMINARĂ/CAMERĂ CONSILIU (TITULAR JUDECĂTOR ACHIMOIU MIRELA) ÎNCEPÂND CU DATA DE 15.10.2021, S-A PROCEDAT LA REPARTIZAREA CICLICĂ A DOSARELOR AFLATE PE STOCUL ACESTUI COMPLET, URMÂND CA PREŞEDINTELE FIECĂRUI COMPLET DE JUDECATĂ CĂRUIA I S-AU REPARTIZAT SĂ DISPUNĂ ÎN LEGĂTURĂ CU RESPECTIVUL DOSAR.
Incheiere de sedinta din 21.10.2021Raportat la cererea petentului şi situaţia acestuia emite adresă către Penitenciarul Mioveni pentru a comunica unde se afla acesta la data formulării cererii, informaţiile standard cu privire la liberarea condiţionată, respectiv dacă au intervenit modificări în ceea ce priveşte executarea pedepsei aplicate. Emite adresă către Baroul Argeş pentru desemnarea unui apărător din oficiu. În baza art.259 alin.7 C.p.p. se reia procedura de citare cu persoana condamnată. Amână judecarea cauzei la 21.10.2021. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2021
Incheiere de sedinta din 23.09.2021