S** S***** A*** S**
ReclamantR******** D******
PârâtB**** P******
PârâtR**************** A******
PârâtR**************** C****************
PârâtRepartizat ciclic conform procesului verbal.
Dosar nr.1434/312/2021 INCHEIERE 16.02.2022 În temeiul art. 242 alin 1 Cod procedură civilă, suspendă soluţionarea acţiunii civile, având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâţii urmând a fi reluată, la cererea reclamantei, la momentul îndeplinirii de către aceasta a obligaţiilor fixate în sarcina sa, de catre instanţă. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, conform art. 414 Cod procedură civilă. Pronunţată astăzi 16.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Presedinte,
Incheiere suspendare din 16.02.2022Amână judecarea cauzei la data de 16.02.2022.
Incheiere de sedinta din 17.11.2021