U******* A************ T********** S*****
PetentI*** V***** C*******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Ora?ul Săveni, prin primar, în contradictoriu cu intimatul Isac Vlădu? Cristian, , având ca obiect transformare amendă. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 200 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie nr. PLD, nr 0000715/08.09.2016, cu sanc?iunea prestării de către intimat a unor activităţi în folosul comunită?ii, pe care le va stabili primarul ora?ului Săveni, jude?ul Boto?ani, pe o durată de 13 ore. Ia act că petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Obligă intimatul la plata către stat a sumei de 627 lei, reprezentând onorariul curatorului special desemnat din oficiu pentru intimat, av. Cisnoc Raluca (delega?ie nr. 10/11.05.2022), conform Protocolului, încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Barourilor din România, care se avansează din fondul Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cale de atac urmând a se depune la Judecătoria Săveni. Pronunţată în data de 23.06.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instanţei.
Hotarare 472/2022 din 23.06.2022Amână pronunţarea la data de 23.06.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.06.2022.
Incheiere de sedinta din 09.06.2022Pentru a fi citat intimatul conform prevederilor art. 167 Cod procedură civilă amână cauza.
Incheiere de sedinta din 07.04.2022Faţă de lipsa de procedură cu intimatul amână cauza.
Incheiere de sedinta din 17.02.2022Se amână cauza la data de 17.02.2022, ora 9:00, pentru continuarea judecăţii în completul Cc4.
Incheiere de sedinta din 15.12.2021