G***** B*****
ReclamantC****** 4* N****** S******* S**
PârâtAdmite în parte acţiunea. Anulează decizia nr. 917/02.04.2021 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii. Obliga pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate si reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării efective, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă, de la data concedierii până la momentul plăţii efective. Respinge acţiunea in privinţa pretenţiilor având ca obiect constatarea nulităţii sau a ineficacităţii deciziei nr. 806/02.03.2021 emisă de pârâtă, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 11.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată Executorie de drept în privinţa obligaţiei de plata a despăgubirilor. Cu apel in termen de 10 de zile de la comunicare, ce se depune ia Tribunalul Bucuresti- Secţia a VlII-a. Pronunţată astăzi. 06.12.2021. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 8339/2021 din 06.12.2021Amână pronunţarea pentru data de 06.12.2021. Pronuntata în şedinţă publică azi, 22.11.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2021pentru se depune inscrisuri
Incheiere de sedinta din 25.10.2021PENTRU A SE LUA LA CUNOŞTINŢĂ DE ÎNSRISURILE COMUNICATE ÎN ŞEDINŢA PUBLICĂ
Incheiere de sedinta din 27.09.2021depunere înscrisuri
Incheiere de sedinta din 20.07.2021