Dosar 1442/101/2021 din 23.07.2021

drepturi băneşti privind plata majorărilor salariale începând cu data de 01.01.2021 conform Lg.153/2017, etc.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1442/101/2021
Data dosar:
23.07.2021
Instanta:
Tribunalul Mehedinți
Departament:
Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Obiect:
drepturi băneşti privind plata majorărilor salariale începând cu data de 01.01.2021 conform Lg.153/2017, etc.
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.10.2021 la ora 08:50

    Complet: CMAS02D
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. în numele şi pentru membrul de sindicat P***** V****** în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII – a Conflicte de muncă şi asigurări sociale. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 29 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.

    Hotarare 422/2021 din 29.10.2021
  • Sedinta din data de 24.09.2021 la ora 9:05

    Complet: CMAS02D
  • Amână cauza

    disjunge acţiunea şi formarea de câte 1 dosar pentru fiecare reclamant; se emite adresă la pârâtă

    Incheiere de sedinta din 24.09.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD