H********* A*****
PetentÎn temeiul art. 166 – 168 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. admite cererea formulată de petentul H********* A*****, şi dispune reabilitarea judecătorească a acestuia de sub efectele condamnării la pedepsele de 7 (şapte) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 355/1997 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 558/1997, definitivă prin decizia penală nr. 3941/1999 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi 5 (cinci) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 137/2010 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 2175/2008, definitivă prin decizia penală nr. 925/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justi?ie şi dispune radierea menţiunilor privind aceste condamnări din cazierul judiciar al petentului. Cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 06 septembrie 2021.
Hotarare 97/2021 din 06.09.2021pentru a da posibilitatea petentului de a depune înscrisuri prin care să facă dovada achitării cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina sa prin hotărârile de condamnare
Incheiere de sedinta din 14.07.2021pentru a se face dovada achitării cheltuielilor judiciare
Incheiere de sedinta din 12.07.2021