T********* D** C************ (*******
PetentG******** L**** E****
IntimatS****** G******* E****
IntimatAdmite cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia. În baza art. 328 raportat la art. 235 din Legea nr. 302/2004, constată realizat obiectul ordinului european de anchetă emis de Tribunalul din Castrovillari în data de 27 octombrie 2021 în dosarul nr. 2332/14 R.G.N.R.-1948/18 R.G.T., constând în audierea prin videoconferinţă a persoanei vătămate Şerbucă Graţiela-Elena şi a martorei Grigoroiu Laura-Elena. În baza art. 342 rap. la art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2022, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 93/2022 din 29.09.2022Stabileşte termen pentru realizarea videoconferinţei cu autorităţile judiciare italiene la data de 29 septembrie 2022, pentru când dispune informarea intimatelor cu privire la această dată, atât prin citaţie scrisă, cât şi telefonic, iar în situaţia în care acestea vor invoca vreun motiv pentru care nu se pot prezenta, se vor emite şi mandate de aducere. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 iulie 2022, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Incheiere de sedinta din 06.07.2022Preschimba termenul de judecată de la data 04 iulie 2022, la data de 06 iulie 2022.
Preschimbă termenul la data de 04.07.2022, ora 10:00 (ora României), cu informarea (telefonică) intimatelor şi adresă către autoritate solicitantă, prin care confirmăm data solicitată pentru audiere
Stabileşte termen pentru realizarea videoconferinţei cu autorităţile judiciare italiene la data de 31.05.2022, urmând ca intimatele să se prezinte la instanţă doar dacă vor fi anunţate telefonic de către grefierul de şedinţă. Dispune emiterea unei adrese către autoritatea solicitantă, cu indicarea termenului stabilit de instanţă, pentru a se comunica dacă autorităţile italiene sunt de acord cu data respectivă sau dacă renunţă la cerere. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 mai 2022, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Incheiere de sedinta din 06.05.2022Amână realizarea videoconferinţei cu autorităţile judiciare italiene la data de 06.05.2022, ora 10,00 ( ora României ) . Dispune citarea cu mandat de aducere cu însoţitor a celor două persoane, respectiv a martorei G******** L**** E**** şi a persoanei lezate S****** G******* E**** Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Incheiere de sedinta din 10.02.2022Amână realizarea videoconferinţei cu autorităţile judiciare italiene la data de 10.02.2022, ora 12,00 ( ora României ) . Pune în vedere martorei Grigoroiu Laura Elena să se prezinte necitată la următorul termen stabilit pentru audierea sa de către autorităţile italiene prin intermediul videoconferinţei. Dispune citarea cu mandat de aducere cu însoţitor a persoanei lezate S****** G******* E****. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 Ianuarie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE
Incheiere de sedinta din 18.01.2022TERMEN PRESCHIMBAT LA DATA DE 18.01.2022, ora 12,30