C******* E****
InculpatM********* F********* P******* D******* G******* R******** A F********* P****** I***
Parte civilăC******* E****
InculpatHOTĂRĂŞTE: În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata C. E.,cu date de stare civilă, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, la pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a şi b C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a şi b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cara?-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei ora?ului Re?i?a sau Primăria comunei Ramna, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. şi a art. 91 alin. (4) C. pen., instanţa va atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Constată că ANAF, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, cu sediul în str. Anastasie Panu, nr. 26, jud. Iaşi, s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 5702 lei, reprezentând prejudiciu material. În baza art. 19 şi 397 C. proc. pen., rap. la art.1357 şi 1381 C. civ., admite în parte acţiunea civilă a Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi şi obligă inculpata să plătească părţii civile suma de 3152 lei reprezentând drepturi vamale, la care se adaugă plata accesoriilor conform art. 173-174, 176 C.proc. fiscală, de la data săvârşirii faptei, 28.06.2018, până la data achitării debitului principal, inclusiv. În baza art. 108 lit. d C. pen. şi art.112 C. pen. dispune confiscarea şi distrugerea cantităţii de 500 pachete de ţigări marca RITM, ce au aplicate timbre de acciză R. Moldova, care se află depuse la camera de corpuri delicte a STPF Botoşani, în baza dovezilor seria A nr. 0000842/14.08.2018. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpata C******* E**** la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 500 lei de la urmărirea penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 23.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 27/2022 din 23.03.202222.02.2022 DISPUNE: În temeiul Legii nr.130/12 mai 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală , stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 23.03.2022. Pronunţată în şedinţă publică la data de 22.02. 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2022Dispune: Acordă termen la 22.02.2022, orele 09,00-11,00 la cererea apărătorului inculpatului, în vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 11.01.2022