S**** L****** C*****
CondamnatÎn baza art. 586 alin. 6 C.proc.pen. raportat la art. 63 C.pen. şi art. 64 C.pen., respinge ca nefondată sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Segarcea cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, amendă în cuantum 2.500 de lei stabilită în sarcina intimatului S**** L****** C*****, prin sentin?a penală nr. 257 / 29.10.2019 pronun?ată de Judecătotia Segarcea în dosarul nr. 1926/304/2018, definitivă la data de 27.11.2019 prin neapelare, pentru săvârşirea pentru săvâr?irea infracţiunii de lovire sau alte violen?e, prevăzută de art. art. 193 alin. 1 Cod Penal. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p. suma de 554 lei, reprezentând onorariul av. Mihăloiu Emiliana Georgeta - apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 7361 eliberată de Baroul Dolj la data de 31.08.2021, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Dolj şi rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 15.12.2021, la sediul Judecătoriei Segarcea.
Hotarare 235/2021 din 15.12.2021efectuare adresă si emiterea mandatului de aducere pentru inculpat.
Incheiere de sedinta din 24.11.2021efectuare adrese
Incheiere de sedinta din 20.10.2021revenire adresă
Incheiere de sedinta din 22.09.2021