U** C*********
Intimat ContestatorC*** J******** D* P***** V*****
Apelant IntimatAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa, în sensul că adev. nr. 1798/14.04.2020 emisă de ETA S.A. se valorifică pentru veniturile obţinute până la data de 01.04.2001. Menţine în rest sentinţa. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefă.
Hotarare 1161/2022 din 01.03.2022Din oficiu, suplimentează probatoriul cu înscrisuri. Emite adresă către apelanta-intimată Casa Jude?eană de Pensii Vâlcea, cu solicitarea de a indica cum au fost valorificate veniturile intimatului realizate după data de 01.04.2001 ?i din ce acte rezultă acest lucru, respectiv dacă veniturile se află în vechile declara?ii de asigurare socială sau sunt eviden?iate în declara?ii rectificative, precum ?i să se men?ioneze dacă, între timp, din actele aflate la dosar, s-a procedat la rectificări ?i, ulterior, la valorificare. Amână judecarea cauzei la 01 martie 2022, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 iunie 2021, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 28.09.2021