B******** P****** A*****
InculpatH****** L*****
Parte vătămatăÎn baza art. 342 C. pr. pen., raportat la art. 35, art. 41 C. pr. pen., constată competenţa instanţei, sub aspectul funcţional, material şi teritorial. În baza art. 346 alin. 1 C. pr. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5206/P/2021/25.10.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului BPA, pentru infracţiunea de încălcare a ordinului de protecţie provizoriu, prevăzută de art. 47 al. 2 din Legea nr. 217/2003. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.12.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara2221/2021 din 27.12.2021