M******** F***** D****
InculpatCondamnă inculpatul Mitocariu Florin-Dănu?, la pedeapsa de 6.600 lei amendă penală, reprezentând un număr de 220 de zile amendă a câte 30 lei pe zi, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 C.pen. potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul Mitocariu Florin-Dănu? la plata către stat a sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 450 lei din faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 octombrie 2021.
Hotarare 202/2021 din 08.10.2021Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactarea hotărârii la data de 08 octombrie 2021. Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 21 septembrie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2021