S******* S*****
ReclamantC*** J******** D* P***** C********
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S******* S***** în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** C********, având ca obiect contestaţie împotriva deciziei nr. 404936/22.01.2021 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă. Anulează decizia nr. 404936/22.01.2021 emisă de pârâtă şi obligă pârâta să stabilească drepturile de pensie ale reclamantei prin valorificarea, pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001, a sporurilor atestate de adeverinţa nr. 173/24.06.2009 emisă de S.C. ENERGIA S.A.. Obligă pârâta C*** J******** D* P***** C******** să plătească reclamantului suma netă rezultată din aplicarea sarcinilor fiscale asupra diferenţei de drepturi de pensie dintre pensia cuvenită si cea încasată, de la data de 15.12.2020 până la emiterea noii decizii. Executorie de drept, potrivit art. 448 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17 decembrie 2021.
Hotarare 4647/2021 din 17.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 17.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2021În temeiul art. 400 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol. Pune în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei anexa corespunzătoare referitoare la datele cu privire la activitatea în muncă aferentă Deciziei nr. 404936/22.01.2021 privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare. Acordă termen de judecată la data de 03 decembrie 2021, complet LM3, ora 08:30, pentru când se citează părţile, pârâta cu menţiunea dispusă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.09.2021.
Incheiere de sedinta din 24.09.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 24.09.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2021Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar, amână judecarea cauzei la data de 10.09.2021.
Incheiere de sedinta din 28.05.2021