O****** R********** C********* D* P* L**** T********* V*****
ReclamantS* I** T***** N*** S**
PârâtA******* V*****
Reprezentant legalAdmite cererea. Dispune dizolvarea societăţii comerciale S* I** T***** N*** S**, în baza art. 237 alin. 1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 şi efectuarea menţiunii în registrul comerţului. Hotărârea se comunică societăţii, oficiului registrului comerţului pentru înregistrarea menţiunii de dizolvare în registrul comerţului, Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe pagina de internet a Oficiului Naţional a Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Cu drept numai de apel de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a., urmând ca, în cazul exercitării căii de atac, apelantul să depună o copie a apelului la oficiul registrului comerţului, pentru menţionare în registrul comerţului. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 402 C.pr.civ., azi, 15.09.2021.
Hotarare 1254/2021 din 15.09.2021