Dosar 1464/102/2021 din 22.06.2021

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1464/102/2021
Data dosar:
22.06.2021
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.06.2022 la ora 09:00

    Complet: CFma13
  • Respinge cererea

    Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de reclamanta Dălălău Angela (cu CNP şi cu dom. ales ), în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Reghin (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 30.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 864/2022 din 30.06.2022
  • Sedinta din data de 23.06.2022 la ora 09:00

    Complet: CFma13
  • Amână pronunţarea

    Având în vedere absenţa din instanţă a domnului judecător Gabriel Cristian Ursa, va amâna pronunţarea asupra sentinţei pentru data de 30 iunie 2022, termen la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei şi la care pronunţarea se va face potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2022
  • Sedinta din data de 09.06.2022 la ora 09:00

    Complet: CFma13
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 23 iunie 2022, termen la care pronuntarea se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 Cod procedura civila.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.06.2022
  • Sedinta din data de 02.06.2022 la ora 09:00

    Complet: CFma13
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 09 iunie 2022, termen la care pronuntarea se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 Cod procedura civila.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.06.2022
  • Sedinta din data de 19.05.2022 la ora 09:00

    Complet: CFma13
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 02 iunie 2022, termen la care pronuntarea se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 Cod procedura civila.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.05.2022
  • Sedinta din data de 30.03.2022 la ora 09:00

    Complet: CFma13
  • Repus pe rol

    Repunerea pe rol a cauzei în vederea depunerii de înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 30.03.2022
  • Sedinta din data de 23.03.2022 la ora 09:00

    Complet: CFma13
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 30 martie 2022, termen la care pronuntarea va avea loc potrivit prevederilor art. 396 alin 2 Cod procedura civila si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.03.2022
  • Sedinta din data de 10.03.2022 la ora 09:00

    Complet: CFma13
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 23 martie 2022, termen la care pronuntarea va avea loc potrivit prevederilor art. 396 alin 2 Cod procedura civila si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2022
  • Sedinta din data de 23.02.2022 la ora 10:00

    Complet: CFma13
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 10 martie 2022, termen la care pronun?area va avea loc potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 Cod procedura civila si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2022
  • Sedinta din data de 17.01.2022 la ora 10:00

    Complet: CFma13
  • Amână cauza

    Acorda un nou termen de judecata pentru revenirea cu adresa catre unitatea parata.

    Incheiere de sedinta din 17.01.2022
  • Sedinta din data de 06.12.2021 la ora 10:00

    Complet: CFma13
  • Amână cauza

    Acorda un nou termen de judecata pentru emiterea unei adrese catre unitatea parata.

    Incheiere de sedinta din 06.12.2021
  • Sedinta din data de 01.11.2021 la ora 10:00

    Complet: CFma13
  • Amână cauza

    Acorda un nou termen de judecata pentru solutionarea declaratiei de abtinere.

    Incheiere de sedinta din 01.11.2021
  • Sedinta din data de 04.10.2021 la ora 10:00

    Complet: CFma13
  • Amână cauza

    Acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitatea reclamantei sa studieze intampinarea.

    Incheiere de sedinta din 04.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD