Dosar 1470/833/2021 din 28.05.2021

tâlhărie calificată (art.234 NCP) cu aplicarea art. 41 alin.1 şi 77 lit. a C.P.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1470/833/2021
Data dosar:
28.05.2021
Instanta:
Judecătoria Salonta
Departament:
Judecătoria Salonta
Obiect:
tâlhărie calificată (art.234 NCP) cu aplicarea art. 41 alin.1 şi 77 lit. a C.P.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.01.2022 la ora 14:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 233-234 alin. 1 lit. c) ?i f) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1, art. 77 lit. a) C.pen. şi art. 43 alin.5 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, condamnă pe inculpatul F.G.A., în prezent aflat în Penitenciarul Oradea, la o pedeapsă de 6 ani închisoare. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului, pe o durată de 5 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) cu titlu de pedeapsa complementară, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.c C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie, care se execută potrivit art.65 alin.3 C.pen. În baza art. 404 alin.4, lit.a C.proc.pen. şi art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului durata reţinerii de 24 de ore precum şi durata arestului preventiv, respectiv perioada din data de 15.04.2021 la zi. În baza art. 399 al. 1 C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului F.G.A. dispusă prin încheierea penală nr.31/15.04.2021 pronunţată în dosarul nr. 1170/833/2021 al Judecătoriei Salonta. În baza art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.D.G.J. În baza art. 233-234 alin. 1 lit. c) ?i f) C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen. şi art. 396 alin.10 C.proc.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, condamnă pe inculpatul R.M., în prezent aflat în Penitenciarul Oradea, la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului, pe o durată de 5 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) cu titlu de pedeapsa complementară, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.c C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie, care se execută potrivit art.65 alin.3 C.pen. În baza art.335 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin.10 C.proc.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, condamnă pe inculpatul R.M. la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 39 alin.1 lit.b C.pen., cu aplicarea art.186 alin.(2) C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 4 luni închisoare [1 an = 12 luni : 3 = 4 luni], rezultând în final pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 404 alin.4, lit.a C.proc.pen. şi art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului durata reţinerii de 24 de ore precum şi durata arestului preventiv, respectiv perioada din data de 09.05.2021 la zi. În baza art. 399 al. 1 C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului R.M. dispusă prin încheierea penală nr.40/10.05.2021 pronunţată în dosarul nr. 1316/833/2021 al Judecătoriei Salonta În baza art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.D.G.J. În baza art. 48 alin.1 C.pen. raportat la art. 233-234 alin. 1 lit. c) ?i f) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.1 C.pen., art. 77 lit. a) C.pen., art. 43 alin.5 C.pen. şi art. 396 alin.10 C.proc.pen., pentru săvârşirea, în calitate de complice, a infracţiunii de tâlhărie calificată, condamnă pe inculpatul F.R., în prezent aflat în Penitenciarul Oradea, la o pedeapsă de 5 ani închisoare. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului, pe o durată de 5 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) cu titlu de pedeapsa complementară, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.c C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie, care se execută potrivit art.65 alin.3 C.pen. În baza art. 404 alin.4, lit.a C.proc.pen. şi art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului durata reţinerii de 24 de ore precum şi durata arestului preventiv, respectiv perioada din data de 06.05.2021 la zi. În baza art. 399 al. 1 C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului F.R. dispusă prin încheierea penală nr.39/07.05.2021 pronunţată în dosarul nr. 1313/833/2021 al Judecătoriei Salonta. În baza art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.D.G.J. În baza art. 48 alin.1 C.pen. raportat la art. 233-234 alin. 1 lit. c) ?i f) C.pen., pentru săvârşirea, în calitate de complice, a infracţiunii de tâlhărie calificată, condamnă pe inculpatul S.G.P., în prezent aflat în Penitenciarul Oradea, la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului, pe o durată de 5 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) cu titlu de pedeapsa complementară, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.c C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie, care se execută potrivit art.65 alin.3 C.pen. În baza art. 404 alin.4, lit.a C.proc.pen. şi art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului durata reţinerii de 24 de ore precum şi durata arestului preventiv, respectiv perioada din data de 06.05.2021 la zi. În baza art. 399 al. 1 C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului S.G.P. dispusă încheierea penală nr.39/07.05.2021 pronunţată în dosarul nr. 1313/833/2021 al Judecătoriei Salonta. În baza art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.D.G.J. În baza art.19 C.proc.pen., art.25 C.proc.pen. şi art.397 alin.(1) C.proc.pen., raportat la art. 1349, 1357 şi urm. C.civ. admite acţiunea civilă exercitată în procesul penal de persoana vătămată V.M. şi V.C. şi, în consecinţă obligă în solidar inculpaţii F.G.A. şi R.M. la plata sumei de 20.000 lei către parţile civile reprezentând daune materiale. În baza art. 112 alin.1 lit. b C.pen., dispune confiscarea specială a autoturismului marca BMW cu numărul de înmatriculare BH 3536 AB, depus în Camera de corpuri delicte a IPJ Bihor conform dovezii seria AB nr. *0078337/05.05.2021 (f.286 dos. UP). În baza art. 274 alin.(1) C.proc.pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata a câte 2.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art. 272 din C.proc.pen., sumele de : 795 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu S.A. pe seama inculpatului F.G.A., justificat cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2311/28.05.2021; 795 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu P.M.D. pe seama inculpatului R.M., justificat cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2313/28.05.2021; 795 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu S.Ş. ‚ pe seama inculpatului F.R., justificat cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2317/28.05.2021; 795 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu M.R. pe seama inculpatului S.G.P, justificat cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2315/28.05.2021, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

    Hotarare 6/2022 din 17.01.2022
  • Sedinta din data de 10.01.2022 la ora 14:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână pronunţarea

    vederea deliberării amână pronunţarea soluţiei pentru data de 17.01.2022. ora 14:00

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.01.2022
  • Sedinta din data de 04.01.2022 la ora 14:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării amână pronunţarea soluţiei pentru data de 10.01.2022. ora 14:00.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.01.2022
  • Sedinta din data de 28.12.2021 la ora 14:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării amână pronunţarea soluţiei pentru data de 04.01.2022. ora 14:00.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2021
  • Sedinta din data de 14.12.2021 la ora 14:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării amână pronunţarea soluţiei pentru data de 28.12.2021. ora 14:00.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.12.2021
  • Sedinta din data de 06.12.2021 la ora 14:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării amână pronunţarea soluţiei pentru data de 14.12.2021. ora 14:00.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2021
  • Sedinta din data de 26.11.2021 la ora 12:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării amână pronunţarea soluţiei pentru data de 06.12.2021. ora 14:00.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2021
  • Sedinta din data de 11.11.2021 la ora 14:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării amână pronun?area soluţiei pentru data de 26.11.2021. ora 12:00.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2021
  • Sedinta din data de 04.11.2021 la ora 13:30

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână cauza

    Pentru a se pronunţa asupra cererilor de încadrare juridică, va amâna cauza.

    Incheiere de sedinta din 04.11.2021
  • Sedinta din data de 27.10.2021 la ora 13:30

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa dosarului.

    Incheiere de sedinta din 27.10.2021
  • Sedinta din data de 18.10.2021 la ora 13:30

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână cauza

    Pentru a se cita martora G.A.L. cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 18.10.2021
  • Sedinta din data de 11.10.2021 la ora 14:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână cauza

    În vederea audierii ceilal?i martori încuviinţaţi.

    Incheiere de sedinta din 11.10.2021
  • Sedinta din data de 04.10.2021 la ora 11:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână cauza

    În vederea audierii p.civ. V.M. şi a celorlalţi martori încuviinţaţi.

    Incheiere de sedinta din 04.10.2021
  • Sedinta din data de 28.09.2021 la ora 12:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână cauza

    În vederea administrării probaţiuii

    Incheiere de sedinta din 28.09.2021
  • Sedinta din data de 14.09.2021 la ora 10:00

    Complet: C 4 Mixt
  • Amână cauza

    Faţă de cererile de amânare a cauzei formulate în scris de inc.F.R. şi R.M. în vederea pregătirii apărării.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD