S*** M****
ReclamantS*** M*******
ReclamantS*** L*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanţii S*** M**** şi S*** M****ELA, în contradictoriu cu pârâtul S*** L*****. Sistează starea de coproprietate existentă cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. 319010 Arad, constând în casă şi teren intravilan în cotă de 132/1872 mp, înscris sub B1 şi B5, prin atribuirea întregului imobil reclamantului S*** M****, cu obligarea acestuia la plata către reclamanta S*** M****ela a echivalentului valoric al cotei acesteia de coproprietate (1/8 sau 6/48), respectiv la plata sumei de 4.500 euro şi la plata către pârâtul S*** L***** a echivalentului valoric al cotei acestuia de coproprietate (11/48), respectiv la plata sumei de 8.250 euro, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei. Dispune ca O.C.P.I. Arad să procedeze, ulterior rămânerii definitive a prezentei, la înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului asupra întregului imobil, respectiv la înscrierea ipotecii legale rezultate din partaj în favoarea reclamantei S*** M****ela şi a pârâtului S*** L*****, pentru garantarea plăţii sultei. Compensează parţial cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi obligă pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 1.217,73 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel, care se depune la Judecătoria Arad, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la data de 27.10.2022.
Hotarare 5029/2022 din 27.10.2022Repune cauza pe rol si acorda termen de judecata la data de 27.10.2022, ora 08.30.
Incheiere de sedinta din 06.10.2022Amana pronuntarea pentru data de 06.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2022T: 22.09.2022, ora 10, pentru studiul notelor de şedinţă.
Incheiere de sedinta din 30.06.2022T: 30.06.2022, ora 08.30, pentru comunicarea obiec?iunilor raportului de expertiză; pentru ca expertul să răspundă acestora.
Incheiere de sedinta din 26.05.2022T: 26.05.2022, ora 08.30, pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 14.04.2022T: 14.04.2022, ora 08.30, pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 03.03.2022T: 03.03.2022, ora 12, pentru achitarea onorariului provizoriu aferent expertizei.
Incheiere de sedinta din 17.02.2022T: 17.02.2022, ora 12, în baza cererii de amânare.
Incheiere de sedinta din 10.02.2022Admite în principiu acţiunea formulată de reclamanţii S*** M**** şi S*** M****ELA în contradictoriu cu pârâtul S*** L*****. Constată reclamanţii, pârâtul şi Sima Laurean sunt moştenitorii legali ai defunctei Sima Lucreţia. Constată că masa succesorală după defunctă este compusă din cota de 1 din imobilul înscris sub B1 şi B 5 în CF nr. 319010 Arad, constând în casă şi teren în cotă de 132/1872. Constată că reclamanţii, pârâtul şi Sima Laurean au o cotă de 1 fiecare din masa succesorală, respectiv o cotă de 1/8 din imobilul de mai sus. Constată că reclamantul S*** M**** are calitatea de legatar universal după defunctul Sima Laurean iar pârâtul S*** L***** are calitatea de moştenitor legal rezervatar. Constată că masa succesorală după defunct este compusă din cota de 5/8 din imobilul înscris în CF nr. 319010 Arad. Constată că reclamantul are o cotă de 25/48 din masa succesorală după defunctul Sima Laurean şi pârâtul o cotă de 5/48, în total părţile deţinând următoarele cote din întregul imobil: - reclamanta S*** M****ela o cotă de 1/8 (6/48); - reclamantul S*** M**** o cotă de 31/48; - pârâtul S*** L*****, o cotă de 11/48. Încuviinţează proba cu expertiza tehnică evaluatorie, pentru stabilirea valorii de circulaţie a imobilului ce face obiectul succesiunii. Stabileşte termen de judecată la data de 10.02.2022, ora 08.30, când se vor discuta obiectivele expertizei şi va fi numit un expert în cauză. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la data de 13.01.2022.
Hotarare 96/2022 din 13.01.2022T: 13.01.2022, ora 08.30, pentru studiul notelor scrise.
Incheiere de sedinta din 25.11.2021