G******** V*** C*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul Penal stabileşte în sarcina inculpatului GVC pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen., pedeapsa de 10 luni inchisoare. În baza art. 83 din Codul Penal, amână aplicarea pedepsei închisorii astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 din Codul Penal, ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 din Codul Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul GVC, trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacau, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 din Codul Penal., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bacau. În temeiul art. 90 alin. 1 din Codul penal inculpatului GVC, nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. Potrivit art. 404 alin. 3 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului GVC, asupra dispoziţiilor art. 88 din Codul Penal, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 525 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 325 lei aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 200 lei aferentă judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în data de 20.07.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 905/2022 din 20.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 20.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2022Respinge cererea de prelungire drept de circulaţie formulată de inculpatul G.V.C., pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.05.2022.
Incheiere de sedinta din 11.05.2022Pe fondul cauzei, stabileşte pronun?area pentru data de 23.06.2022. Amână pronun?area pe cererea de prelungire durată drept conducere pentru data de 11.05.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2022Respinge cererea de prelungire drept de circulaţie formulată de inculpatul G. V.C, , pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.04.2022.
Incheiere de sedinta din 06.04.2022Respinge cererea de prelungire drept de circulaţie formulată de inculpatul G. V.C., pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21.03.2022.
Incheiere de sedinta din 21.03.2022În temeiul art. 111 alin. 6 OUG 195/2002 modificată prin OUG 146/2008 din 07.01.2008, admite cererea formulată de G V-C, , şi dispune prelungirea duratei dreptului inculpatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, începând cu data de 11.02.2022, pentru o durată de 30 de zile, dar nu mai târziu de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa în cauză. Încheierea se pune în executare prin comunicarea soluţiei către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău Serviciul Rutier. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.02.2022
Incheiere de sedinta din 11.02.2022