S******* " A***** S***** Ş* A*********
PetentB****** L****
CreditorB****** V******* A***
CreditorAdmite cererea formulată de SPEJ „Adrian Stoica si Asociaţii” cu sediul în Constanţa, str. George Enescu nr.15, et.1, ap.4, jud.Constanţa , în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în toate modalităţile prevăzute de lege, la cererea creditoarei B****** L**** în calitate de mamă şi de reprezentant legal al minorilor Mihai-Stoian Andrew -Vladimir-Constantin, născut la ***, Mihai-Stoian Patrick-Steven-Florin, născut la data de *** şi Botonog Valentin – Alin născut la data de*** cu domiciliul în ***împotriva debitorului MIHAI- STOIAN IOAN-FLORIN, cu domiciliul în ***, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa Civilă Nr. 10796/22.10.2018, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 18772/212/2017, definitivă prin neapelare, prin care debitorul a fost obligat să achite către creditoare în favoarea minorilor o pensie de întreţinere în cota de 1 din veniturile sale nete, efectiv realizate, dar nu mai puţin decât salariul minim pe economie, începând cu data promovării cererii de chemare in judecată- 04.07.2017 până la vârsta majoratului minorilor, inclusiv pentru pensia de întreţinere restantă datorată de debitor, de la scadenţă potrivit titlului executoriu 04.07.2017 şi până la momentul începerii formelor de executare, prin urmărirea silită mobiliară şi imobiliară a bunurilor urmăribile proprietatea debitorului, identificate în circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, respectivîn perimetrul UAT Năvodari, jud. Constanţa, precum şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare ocazionate în dosarul de executare silită. Autorizează pe creditoare să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu , ca şi a cheltuielilor de executare , conform art.666 al.3,4 Cod pr. civ. Încheierea nu este supusă căilor de atac. Pronunţată azi, 12.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 750/2021 din 12.05.2021