C******** E****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** R*****
IntimatAdmite plângerea contravenţională. Dispune anularea procesului-verbal de sancţionare contravenţională seria PAGW nr. 0417304/19.09.2021, cu consecinţa exonerării petentei de la executarea sancţiunilor dispuse prin intermediul acestuia. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 09.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.
Hotarare 1513/2022 din 09.03.2022Încuviinţează părţilor proba cu înscrisurile de la dosar iar pentru petentă şi proba testimonială cu un martor. Pune în vedere petentei – prin apărător – să depună numele şi adresa acestuia cu listă, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Citează martorul. Estimează durata cercetării procesului la 3 luni de la prezenta înfăţişare. Amână judecarea cauzei la 09.03.2022 Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2022
Incheiere de sedinta din 26.01.2022