Dosar 1473/116/2021 din 10.11.2021

pornografia infantilă (art.374 NCP) AL.1,2 ŞI 3/1 LIT.B C.P.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1473/116/2021
Data dosar:
10.11.2021
Instanta:
Tribunalul Călărași
Departament:
Secţia penală
Obiect:
pornografia infantilă (art.374 NCP) AL.1,2 ŞI 3/1 LIT.B C.P.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.09.2022 la ora 09:30

    Complet: FCP2
  • Condamnare

    În baza art. 221 alin. 1 şi alin 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi aplic. art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul C************* O******* (date) la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor. În baza art. 67 alin. (2) Cod penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), g), k), n) şi o) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a da meditaţii particulare sau de a exercita orice activitate sau profesie în ale cărei atribuţii intră contactul nemijlocit sau educarea minorilor, dreptul de a comunica cu şi de a se apropia de persoanele vătămate A********* 1 sau A********* 2, dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde persoanele vătămate A********* 1 sau A********* 2 desfăşoară activităţi sociale, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), g), k), n) şi o) Cod penal interzice inculpatului exercitarea acelora?i drepturi ca pedeapsă accesorie. În baza art. 374 alin. 1, alin. 2 şi alin. 3 ind. 1 lit. b Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), g), k), n) şi o) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a exercita orice activitate sau profesie în ale cărei atribuţii intră contactul nemijlocit sau educarea minorilor, dreptul de a comunica cu şi de a se apropia de persoana vătămată A********* 2, dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde persoana vătămată A********* 2 desfăşoară activităţi sociale, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), g), k), n) şi o) Cod penal interzice inculpatului exercitarea acelora?i drepturi ca pedeapsă accesorie. În baza art. 38 alin. (1) Cod penal, constată că cele două infracţiuni pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă au fost săvârşite în condiţiile concursului real de infracţiuni. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte potrivit regulilor concursului de infracţiuni pedepsele de 3 ani închisoare şi 5 ani închisoare aplicate prin prezenta sentinţă şi aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute în regim de detenţie pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), g), k), n) şi o) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a da meditaţii particulare sau de a exercita orice activitate sau profesie în ale cărei atribuţii intră contactul nemijlocit sau educarea minorilor, dreptul de a comunica cu şi de a se apropia de persoanele vătămate A********* 1 sau A********* 2, dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde persoanele vătămate A********* 1 sau A********* 2 desfăşoară activităţi sociale, pe o perioadă de 4 ani ce va fi executată după executarea pedepsei principale. În baza art. 45 alin. (5) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă cu acelaşi conţinut, ce urmează a fi executată de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei cu închisoarea. În baza art. 72 Cod penal, din pedeapsa rezultantă aplicată se scade durata cât inculpatul a fost reţinut 24 de ore la 19-20.10.2021 şi durata cât a fost arestat preventiv începând cu data de 20.10.2021 la zi. În baza art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului C************* O*******. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 ?i pct. 21 din Anexa la Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul C************* O******* pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al inculpatului. În baza art. 112 alin. (1) lit. b) Cod penal, dispune luarea măsurii confiscării speciale a bunurilor: telefon mobil marca Allview model P5 Quad cu seriile IMEI 353847042285541 ?i 353847042296795 având inserată cartela SIM de culoare albă ?i card de memorie micro SD marca Adata având capacitate 8GB, un laptop marca ASUS cu seria D4NOCV17367615B şi un hard disk marca Western Digital cu seria WMAD17944876 având capacitate de 40 GB, bunuri care au fost folosite de inculpat la săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă. În baza art. 404 alin. (4) lit. f) Cod procedură penală rap. la art. 162 alin. (3) Cod procedură penală, bunurile care au servit ca mijloace materiale de probă şi nu fac obiectul confiscării speciale vor fi restituite persoanelor de la care au fost ridicate la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri dacă nu servesc ca mijloace de probă în alte cauze penale. În baza art. 397 alin. (1) Cod procedură penală şi art. 19 alin. (1) şi (4) Cod procedură penală rap. la art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă aşa cum a fost formulată de Ministerul Public în numele persoanei vătămate – parte civilă A********* 1 ?i obligă inculpatul C************* O******* la plata sumei de 20.000 lei, către partea civilă A********* 1 cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale produse prin săvâr?irea infrac?iunii de corupere sexuală a minorilor pentru care a fost condamnat inculpatul. În baza art. 397 alin. (1) Cod procedură penală şi art. 19 alin. (1) Cod procedură penală rap. la art. 1357 Cod civil, instanţa admite în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată – parte civilă A********* 2 prin reprezentant legal ?i obligă inculpatul C************* O******* la plata sumei de 20.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, către partea civilă A********* 2 cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale produse prin săvâr?irea infrac?iunilor de corupere sexuală a minorilor şi pornografie infantilă pentru care a fost condamnat inculpatul. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, instanţa obligă inculpatul la plata sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, cheltuieli care cuprind şi suma de 2800 lei stabilită prin rechizitoriu. În baza art. 272 alin. (1) Cod procedură penală şi art. 274 alin. (1), teza finală, Cod procedură penală, onorariul parţial în cuantum de 220 lei cuvenit apărătorului din oficiu al inculpatului C************* O******* -av. Dinu Ana-Maria - pentru activitatea prestată la termenul din 23.03.2022 până la prezentarea apărătorului ales şi onorariile în cuantum total de 626 lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat pentru termenele din 07.07.2022 şi 25.08.2022 – av. Dan Florian-Ovidiu – se vor avansa din fondurile MJ şi rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin. (1) Cod procedură penală şi art. 274 alin. (1), teza finală, Cod procedură penală, onorariul în cuantum de 570 lei cuvenit apărătorului din oficiu al persoanei vătămate A********* 1 – av. Moisei Alina Florentina – va fi avansat din fondurile MJ şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 01.09.2022.

    Hotarare 53/2022 din 01.09.2022
  • Sedinta din data de 04.08.2022 la ora 09:30

    Complet: FCP2
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la data de 01.09.2022

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.08.2022
  • Sedinta din data de 05.07.2022 la ora 12:00

    Complet: FCP2
  • Amână pronunţarea

    amana pronutarea la data de 04.08.2022

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.07.2022
  • Sedinta din data de 28.06.2022 la ora 12:00

    Complet: FCP2
  • Amână cauza

    Acorda termen avand in vedere cererea de amanare a cauzei formulata de apărătorul inculpatului

    Incheiere de sedinta din 28.06.2022
  • Sedinta din data de 14.06.2022 la ora 12:00

    Complet: FCP2
  • Amână cauza

    Amana cauza in vederea audierii inculpatului

    Incheiere de sedinta din 14.06.2022
  • Sedinta din data de 24.05.2022 la ora 12:00

    Complet: FCP2
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 14.06.2022, ora 12:00 in vederea audierii martorilor

    Incheiere de sedinta din 24.05.2022
  • Sedinta din data de 10.05.2022 la ora 12:00

    Complet: FCP2
  • Amână cauza

    Acorda termen avand in vedere cererea de amanare a cauzei formulata de apărătorul inculpatului

    Incheiere de sedinta din 10.05.2022
  • Sedinta din data de 20.04.2022 la ora 13:00

    Complet: FCP2
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 10.05.2022, ora 12:00 in vederea audierii martorilor

    Incheiere de sedinta din 20.04.2022
  • Sedinta din data de 05.04.2022 la ora 10:30

    Complet: FCP2
  • Amână cauza

    Acorda termen pentru audierea persoanelor vatamate

    Incheiere de sedinta din 05.04.2022
  • Sedinta din data de 23.03.2022 la ora 11:00

    Complet: FCP2
  • Amână cauza

    Acorda termen avand in vedere cererea de amanare a cauzei formulata in scopul pregatirii apararii inculpatului

    Incheiere de sedinta din 23.03.2022
  • Sedinta din data de 10.03.2022 la ora 12:00

    Complet: FCP2
  • Amână cauza

    lipsa aparare inculpat

    Incheiere de sedinta din 10.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD