U******* A************ T********** S*****
PetentP***** M*****
IntimatRespinge excepţia prescripţiei, invocată de intimat, ca neîntemeiată. Admite cererea având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii formulată de U******* A************ T********** S*****, în contradictoriu cu intimatul P***** M*****. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în sumă de 625 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal seria PSVX nr.45932 din 14.08.2016 încheiat de IPJ Suceava, Poliţia oraş Suceava, cu prestarea unui număr de 41 ore de muncă în folosul comunităţii, în funcţie de aptitudinile fizice şi psihice ale acestuia. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată totală de 41 ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2-3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Săveni. Pronunţată astăzi, 25.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 266/2022 din 25.03.2022Amână pronunţarea la data de 25.03.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2022Amână pronunţarea la data de 18.03.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 11.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2022Amână pronunţarea la data de 11.03.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2022Emite adresă către reclamantă cu soliciarea de a depune copie după actele de executare a amenzii.
Incheiere de sedinta din 25.11.2021