C**** M*****
InculpatM***** I*****
Parte civilăV** K*******
Parte civilăS**** M*****
Parte civilăM***** I***
MartorAdmite cererea judecătorului delegat la Compartimentul Executări Penale din cadrul Tribunalului Mure?, de îndreptare a omisiunii strecurate în dispozitivul, minuta ?i considerentele Sentin?ei penale nr. 190/17.07.2008, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1478/102/2008, menţinută prin decizia penală nr. 54/A/05.09.2008 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş şi definitivă prin Decizia penală nr. 3342/21.10.2008 (dosar 1478.2/102/2008) pronunţată de ICCJ-Secţia penală, conform art. 279 Cod proc. penală raportat la art. 278 Cod procedură penală, art. 162 alin. 3 Cod proc. penală, art. 167, art. 168 din HCSM 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prevederile referitoare la gestionarea corpurilor delicte aplicându-se în mod corespunzător şi pentru gestionarea mijloacelor materiale de probă, inclusiv a obiectelor de valoare, astfel că se va insera următorul aliniat: Cu privire la mijloacele materiale de probă înregistrate la poziţia nr. 3/2008 din Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Mureş , înaintate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş împreună cu dosarul nr. 441/P/2007, respectiv: - o fa?ă de pernă ?i o pereche de pantaloni tip salopetă de culoare albastră, care au fost depuse şi se află şi în prezent la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Mureş, dispune ataşarea şi păstrarea lor la dosarul cauzei. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 3 decembrie 2021.
Incheiere finala dezinvestire din 03.12.2021