A**** V*******
Apelant ReclamantT********* G*****
Apelant PârâtC******** N******* P***** C********* D************
Intimat PârâtA**** A******** B*****
Apelant ReclamantB***** G*** D*****
Apelant ReclamantÎn temeiul art.520 alin.4 cod procedură civilă suspendă judecata apelului până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei ce urmează a se pronunţa de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în dosarul nr.2254/1/2022, cu termen de soluţionare la data de 30.01.2023. Cu drept de recurs în mod separat, la instanţa ierarhic superioară, cât timp durează suspendarea cursului judecăţii procesului. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la data de 21.11.2022.
Incheiere suspendare din 21.11.2022În baza art. 413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă suspendă judecata apelurilor până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.89/110/2019 aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău. Cu drept de recurs pe tot timpul suspendării cauzei. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 11.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere suspendare din 11.04.2022Amână judecata cauzei la data de 11 aprilie 2022, ora 10, pentru ca apelanţii-reclamanţi să depună hotărârile judecătoreşti ataşate ca şi jurisprudenţă cu menţiunea "definitivă", urmând ca instanţa să se pronunţe şi asupra cererii de probatorii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 14.02.2022