C******* V*****
InculpatC***** V**** R***** E********
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1, 2 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul, la pedeapsa de 1 an şi două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar, prev. de art.279 alin.1 ?i 4 C.P. rap.la art.193 alin.2 C.P. În baza art. 44 alin. 1 rap. la art. 44 alin. 2 coroborat cu art.39 alin.1 lit. d C.pen contopeşte pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi două luni închisoare la care se adaugă pedeapsa de 4000 lei amendă penală aplicată prin sentin?a penală nr. 80/23.04.2018 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 4162/263/2017 definitivă prin decizia penală nr. 1144/03.09.2018 a Curţii de Apel Craiova, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an şi 2 luni închisoare la care se adaugă pedeapsa de 4000 lei amendă penală. Dispune ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an şi două luni închisoare în regim de detenţie la care se adaugă pedeapsa de 4000 lei amendă penală aplicată prin sentin?a penală nr. 80/23.04.2018 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 4162/263/2017 definitivă prin decizia penală nr. 1144/03.09.2018 a Curţii de Apel Craiova . Admite acţiunea civilă precizată formulată în procesul penal şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 68 lei despăgubiri materiale. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, restul de 868 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Tatomir Liliana desemnat pentru inculpat în cursul judecăţii (delegaţie nr. 15671/30.09.2021), urmând a fi avansat de către stat din fondurile speciale alocate de M.J . Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Motru. Pronunţată în şedinţă publică azi 31.03.2022 la Judecătoria Motru.
Hotarare 56/2022 din 31.03.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 31.03.2022. Pronun?area se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi 17.03.2022, la Judecătoria Motru.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2022Declară închise dezbaterile. Stabile?te termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii la data de 17.03.2022. Pronun?area se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi 20.01.2022, la Judecătoria Motru.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2022Acordă termen la data de 20.01.2022, ora 09,00 pentru ascultarea martorului lipsă.
Incheiere de sedinta din 09.12.2021Acordă termen la data de 09.12.2021, ora 09,00 pentru ascultarea martorilor din rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 04.11.2021Acordă termen la 04.11.2021 în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 30.09.2021Admite declara?ia de ab?inere a d-lui judecător Bădoiu Vasile, de la judecata cauzei în dosar nr. 1483/263/2021, fa?ă de disp. art. 346 alin.7 C.proc.penală Dispune înaintarea dosarului la Serviciul Registratură, în vederea repartizării aleatorii a cauzei nr. 1483/263/2021, la un complet legal constituit, cu blocarea completului P5. Fără cale de atac. Pronun?ată azi, 04.06.2021, în Camera de Consiliu, la sediul Judecătoriei Motru.
Incheiere abtinere din 04.06.2021