B** T**** F*********
PetentJ****** G****** P*** C******** J******* G******
CreditorC***** H******* P*** P*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul B** T**** F********* şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 447/2021, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 34/CAF/31.01.2018, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 563/122/2017, definitivă, pentru recuperarea sumei de 29.721 lei, precum şi a dobânzii legale de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, împotriva debitorului com. Hotarele prin primar, cu sediul în -, la cererea creditorului Jud. Giurgiu prin Consiliul Judeţean Giurgiu, cu sediul social în -, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită. Prezenta încuviinţare a executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Pronunţarea de astăzi, 29.11.2021, se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 5290/2021 din 29.11.2021