B***** P******
Intimat Parte vătămatăB***** I**********
Apelant InculpatB***** F************
Apelant InculpatB***** I***
Intimat Parte vătămatăB***** T***** C*****
Intimat Reprezentant legalÎn baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul B. F.T.împotriva sentinţei penale nr. 38/10.03.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1490/102/2020. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite apelurile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MUREŞ şi inculpatul B. I. A. împotriva sentinţei penale nr. 38/10.03.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1490/102/2020. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând în limitele de mai jos, dispune: În baza art. 396 al. 2 Cod procedură penală rap. la art. 188 al. 1 Cod penal rap. la art. 189 al. 1 lit. d), h) Cod penal cu aplic. art. 77 lit. d), e) Cod penal şi art. 78 al. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul B***** I*** ANDREI la pedeapsa principală de 23 (douăzeci şi trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), h) Cod penal pentru o perioadă de 3 (trei) ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat în noaptea de 10/11.05.2020 împotriva victimei B***** P******. În baza art. 65 al. 1 Cod penal interzice inculpatului B. I.A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), h) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 38 al. 1 Cod penal, art. 39 al. 1 lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele de 23 (douăzeci şi trei) ani închisoare, 10 (zece) ani închisoare şi 1 (un) an închisoare. Aplică pedeapsa cea mai grea de 23 (douăzeci şi trei) ani închisoare la care adaugă 1/3 din totalul pedepselor ce nu se mai execută (3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 26 (douăzeci şi şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 45 al. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), h) Cod penal pentru o perioadă de 3 (trei) ani. În baza art. 45 al. 5 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), h) Cod penal. În baza art. 424 al. 3 Cod procedură penală rap. la art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B***** I*** ANDREI, pe lângă perioadele menţionate în sentinţa penală atacată şi perioada cât timp a fost supus măsurii arestării preventive de la data de 10.03.2021 la zi. În conformitate cu art. 5 al. 5 din Legea nr. 76/2008 aduce la cunoştinţa inculpatului B. I. A. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În baza art. 125 Cod penal rap. la art. 115 al. 1 pct. 2 lit. b) Cod penal rap. la art. 129 al. 1 Cod penal aplică inculpatului minor B.F. T.măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 13 (treisprezece) ani pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 188 al. 1 Cod penal rap. la art. 189 al. 1 lit. d), h) Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. e) Cod penal, art. 113 al. 3 Cod penal, viol, prevăzută şi pedepsită de art. 218 al. 1, 3 lit. f) Cod penal cu aplic. art. 77 lit. e) Cod penal, art. 113 al. 3 Cod penal, violare de domiciliu, prevăzută şi pedepsită de art. 224 al. 1, 2 Cod penal cu aplic. art. 77 lit. e) Cod penal şi art. 113 al. 3 Cod penal în noaptea de 10/11.05.2020 împotriva victimei B. P.. În baza art. 424 al. 3 Cod procedură penală rap. la art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. F. T., pe lângă perioadele menţionate în sentinţa penală atacată şi perioada cât timp a fost supus măsurii arestării preventive de la data de 10.03.2021 la zi. Înlătură din sentinţa penală atacată dispoziţiile de achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre şi morminte, prevăzută şi pedepsită de art. 383 al. 1 Cod penal ca urmare a schimbării încadrării juridice la termenul din data de 28.06.2021. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei. În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul Bogdan Florin Teodor la plata sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale către stat. În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi inculpatul Bo.I. A. rămân în sarcina statului. În baza art. 275 al. 6 Cod procedură penală onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu rămân în sarcina statului şi vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţie a hotărârii prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.07.2021.
Hotarare 359/2021 din 28.07.2021Amână pronunţarea la data de 28 iulie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2021pentru a da posibilitatea apărăii de a pregăti concluzii cu privire la schimbarea încadrării juridice invocată de instanţă din oficiu
Incheiere de sedinta din 07.06.2021se acordă un singur termen pentru asigurarea unei apărări efective, precum şi raportat la lipsa reprezentantului legal al inculpatului minor.
Incheiere de sedinta din 26.04.2021