B***** P******
Persoana vătămatăB***** I**********
InculpatB***** F************
InculpatB***** I***
Parte vătămatăB***** T***** C*****
Reprezentant legalAdmite cererea judecătorului delegat la Compartimentul Executări Penale din cadrul Tribunalului Mure?, de îndreptare a omisiunii strecurate în dispozitivul, minuta ?i considerentele Sentinţei penale nr. 38/10.03.2021, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1490/102/2020, definitivă prin decizia penală nr. 359/A/28.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, privind situaţia unor mijloace materiale de probă înaintate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş împreună cu dosarul nr. 304/P/2020, conform art. 279 Cod proc. penală raportat la art. 278 Cod procedură penală, art. 162 alin. 3 Cod proc. penală, art. 167, art. 168 din HCSM 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prevederile referitoare la gestionarea corpurilor delicte aplicându-se în mod corespunzător şi pentru gestionarea mijloacelor materiale de probă, inclusiv a obiectelor de valoare, astfel că se va insera următorul aliniat : Cu privire la mijloacele materiale de probă înregistrate la poziţia nr. 13/2020 din Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Mureş , înaintate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş împreună cu dosarul nr. 304/P/2020, de?inute în prezent la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Mureş, dispune ataşarea şi păstrarea lor la dosarul cauzei. Aceste mijloace de probă sunt următoarele: 1) Colet/plic nr.2, con?ine 2 urme de contact prelevate de pe coada hârle?ului; 2) Colet/plic nr.1A, con?ine test IDENTI-MEM (examinare mâini Bogdan Florin); 3) Colet/plic nr. IIB, con?ine test IDENTI-MEM (examinare mâini B***** I*** Andrei); 4) Colet/plic nr.39, con?ine 3 folii negre pe care au fost ridicate urmele papilare relevante cu praf galben/argintiu de pe burlanul sobei, respectiv de pe partea exterioară a u?ii de acces în prima cameră; 5) Colet/plic nr.6, con?ine fragment de material lemnos; 6) Colet/plic nr.6A2, con?ine be?iga? steril pe care a fost ridicată probă din pata de substan?ă de culoare brun ro?cată descoperită pe pătură; 7) Colet/plic nr.6A1, con?ine be?iga? steril pe care a fost ridicată probă din pata de substan?ă de culoare brun ro?cată descoperită pe pătură; 8) Colet/plic nr. 17, con?ine 2 be?iga?e sterile pe care au fost ridicate probe de pe întrerupătorul din camera cu nr.2, aflat pe partea dreaptă, în imediata apropiere a u?ii de acces dintre cele două camere ( corespondent cu primul întrerupător); 9) Colet/plic nr.7A, con?ine be?iga? steril pe care a fost ridicată probă din pata de substan?ă de culoare brun ro?cată descoperită la baza gropii; 10) Colet/plic nr.32, con?ine 3 be?iga?e sterile pe care au fost ridicate urme de contact de pe mânerele dulapului din partea dreaptă a camerei, sertare superioare (probe 1-3 de la stânga la dreapta); 11) Colet/plic nr.33, con?ine 4 be?iga?e sterile pe care au fost ridicate urme de contact de pe mânerele dulapului din partea dreaptă a camerei, sertare inferioare (probe 1-4 de la stânga la dreapta); 12) Colet/plic nr. 35, con?ine 2 be?iga?e sterile pe care au fost ridicate probe de contact de pe mânerul sertarului dulapului din col?ul stânga al camerei; 13) Colet/plic nr.34, con?ine 1 be?iga? steril pe care a fost ridicată probă de contact de pe mânerul sertarului dulapului din col?ul dreapta al camerei; 14) Colet/plic nr. 15, con?ine 2 be?iga?e sterile pe care au fost ridicate probe de pe partea exterioară a yalei u?ii de acces în camera nr.2; 15) Colet/plic nr.13, con?ine 2 be?iga?e sterile pe care au fost ridicate probe de pe tocul u?ii de acces în camera nr.2; 16) Colet/plic nr.28, con?ine 2 be?iga?e sterile pe care au fost ridicate probe din petele de substan?ă brun ro?cată descoperite pe dulăpiorul de lângă petele de substan?ă de culoare brun ro?cată fixate cu plăcu?a nr.11; 17) Colet/plic nr.14, con?ine 2 be?iga?e pe care au fost ridicate probe de pe interiorul tocului u?ii de acces în camera nr. 2, partea laterală; 18) Colet/plic nr.38, con?ine lanternă descoperită pe dulapul din col?ul din partea dreaptă a încăperii; 19) Colet/plic nr. 29, con?ine tester IDENTI-PSA ( tester pentru identificarea lichidului seminal uman) folosit pentru analizarea petelor puse în eviden?ă cu ajutorul CRIME LITE-ului de pe ?ezutul scaunului descoperit pe pat; 20) Colet/plic nr.21, con?ine un ?erve?el folosit descoperit pe covorul dintre masă ?i pat; 21) Colet/plic nr.16, con?ine 2 be?iga?e sterile pe care au fost ridicate probe de pe întrerupătorul din camera nr., aflat pe partea dreaptă, în imediata apropiere a u?ii de acces dintre cele două camere; 22) Colet/plic nr.7, con?ine 2 be?iga?e sterile pe care au fost ridicate urme de contact de pe yala u?ii de acces între anticameră ?i camera nr.1; 23) Colet/plic nr.37, con?ine un be?iga? steril pe care a fost ridicată probă din pata de substan?ă de culoare brun ro?cată descoperită pe mu?amaua mesei; 24) Colet/plic nr.9, con?ine 2 be?iga?e sterile pe care au fost ridicate urme de contact de pe partea interioară a u?ii de acces în camera nr. 1; 25) Colet/plic nr.10, con?ine 2 be?iga?e sterile pe care au fost ridicate urme de contact de pe yala u?ii de acces între anticameră ?i camera nr. 1 de pe partea interioară; 26) Colet/plic nr.2, con?ine un grilaj din lemn de formă pătrată descoperit pe sol; 27) Colet/plic nr.5, con?ine fragment de material lemnos lung de 50 cm, lat de 10 cm având prinse în capete scânduri de aproximativ 20 cm , descoperit în grădină în dreptul ?arcului pentru păsări; 28) Colet/plic nr.11, con?ine un topor lung de 75 cm pe care nu se pun în eviden?ă urme biologice sau de substan?ă; 29) Colet/plic nr.1, con?ine o bucată de material textil (lenjerie de pat) de culoare crem, pe suprafa?a căruia se observă pete de culoare brun ro?cată; 30) Colet/plic nr. 24, con?ine o pătură (plapumă) de pe patul din camera nr.2; 31) Colet/plic nr.6A, con?ine o pătură de culoare crem cu inscrip?ia TETEM pe care se eviden?iază urme de substan?ă de culoare brun ro?cată; 32) Colet/plic nr.3A, con?ine pijama ?i izmene ce prezintă pete de substan?ă brun ro?cată ?i materiale fecale descoperite lângă cadavru; 33) Colet/plic nr.4, con?ine fragment de material lemnos în formă de ”L” descoperită în grădină în dreptul ?arcului pentru păsări; 34) Colet/plic nr.8A, con?ine un hârle? descoperit înfipt în nămolul pârâului de lângă zona unde a fost descoperit cadavrul; 35) Colet/plic nr.1A, con?ine una pereche pantofi sport mărimea 45, un pereche pantaloni tip blugi, marca Dimensions, Veans, o jachetă din fâ? marca Ragwear, un telefon mobil Wuawei (bunuri ce au fost predate de numitul B***** I*** Florin); 36) Colet/plic nr.22, con?ine o pătură de culoare mu?tar, cu diverse modele, agă?ată începând de la u?ă ?i până în dreptul hornului sobei metalice; 37) Colet/plic nr.1B, con?ine o pereche de pantaloni de tip trening, de culoare neagră, cu buzunare având pe fiecare picior aplicate două dungi albe ?i inscrip?ia ”SUPERKE„, un tricou de culoare ro?ie având pe piept inscrip?ia ”Woeldwide interna?ional sports co”, o pereche de adida?i de culoare gri, prevăzu?i cu ?ireturi de culoare albă ?i însemnul ”NIKE”(bunurile fiind predate de numitul B***** I*** Andrei la data de 14.05.2020); 38) Colet/plic nr.23, con?ine o bluză tip trening din material textil de culoare neagră cu glugă agă?ată în dreptul hornului sobei metalice; 39) Colet/plic nr.31, con?ine material decupat de pe ?ezutul scaunului descoperit pe pat; 40) Colet/plic nr.20, con?ine un batic de damă cu motive florale ce prezintă pete de substan?ă brun ro?cată, ce se află pe patul din partea stângă a camerei; 41) Colet/plic nr.27, con?ine fragment de covor decupat pe care se observă o pată de substan?ă brun ro?cată fixată cu plăcu?a nr.11; 42) Colet/plic nr.25, con?ine fragment covor decupat pe care se observă o pată de substan?ă brun ro?cată; 43) Colet/plic nr.19, con?ine un fragment de covor, în apropierea u?ii de acces în camera nr. 2; 44) Colet/plic nr.27A, con?ine fragment de covor decupat pe care se observă o pată de substan?ă brun ro?cată fixată cu plăcu?a nr.11; 45) Colet/plic nr.12, con?ine mai multe fragmente lemnoase, care prezintă pete de culoare brun ro?cată de diferite forme ?i mărimi descoperite pe covor la un metru de u?a de acces în camera 2; 46) Colet plic nr.18, con?ine o plasă de culoare neagră, din material textil, aflată pe sol, în apropierea u?ii de acces în camera cu nr.2; 47) Colet/plic nr.26, con?ine fragment de covor decupat pe care se observă o pată de substan?ă brun ro?cată fixată cu plăcu?a nr.10; 48) Colet/plic nr.36, con?ine fa?ă de pernă care prezintă pete de substan?ă pe ambele suprafe?e, ridicată de pe patul din încăpere; 49) Colet/plic nr.8, con?ine o bucată de stinghie din material lemnos lungă de 55 cm descoperită în anticameră; 50) Colet/plic nr.5A, con?ine mai multe fragmente de lemn descoperite lângă cadavru; 51) Colet/plic nr.1A, con?ine un fragment de material lemnos descoperit lipit de cadavru; 52) Colet/plic nr.2A, con?ine o bluză de culoare bej descoperită lângă cadavru; 53) Colet/plic nr.3, con?ine fragment de material lemnos descoperit pe sol, respectiv un recipient de plastic ”NEUMARKT, ?i o lamă de cu?it ruptă de mâner; 54) Colet/plic nr.4A, con?ine prosop de bucătărie cu urme de substan?ă de culoare brun ro?cată descoperit lângă cadavru; Mijloace materiale de probă ridicate ca urmare a efectuării necropsiei numitei B***** P****** 55) Colet/plic nr.4A, con?ine maieu de culoare negru, cu inscrip?ii albe ?i gri, care se afla pe cadavru; 56) Colet/plic nr. 5A, con?ine căma?ă de noapte de culoare albă cu modele florale ro?ii ?i albastre, cu pete brun ro?cate cu aspect de sânge care se afla pe cadavru; 57) Colet/plic nr.3A, con?ine bluză cu gât de culoare albă, cu pete de culoare brun ro?cate cu aspect de sânge care se afla pe cadavru; 58) Colet/plic nr. 2A, con?ine hanorac de culoare negară cu fermoar care se afla pe cadavru; 59) Colet/plic nr.1A, con?ine batic de culoare maro, care se afla pe cadavru. 60) Colet/plic nr.10, con?ine impresiunile papilare ale cadavrului, prelevate pentru compara?ii dactiloscopice de excludere; 61) Colet/plic nr. 8-9, con?ine depozit subunghial ?i fragmente de unghii recoltate de la cadavru, împachetate separat, mâna stângă ?i mâna dreaptă; 62) Colet/plic nr. 6-7, con?ine posibile celule epiteliale recoltate de pe fesele cadavrului cu două tampoane sterile; 63) Colet/plic nr.5, con?ine posibile celule epiteliale recoltate de pe gâtul cadavrului cu două tampoane sterile; 64) Colet/plic nr.4, con?ine posibile celule epiteliale recoltate din zona fe?ei cadavrului cu două tampoane sterile; 65) Colet/plic nr.3, con?ine posibile urme de spermă recoltate din anus; 66) Colet/plic nr.2, con?ine secre?ie vaginală recoltată de la cadavru; 67) Colet con?inând probele ridicate de la inculpa?i ?i probele ridicate cu ocazia cercetării la fa?a locului ce au fost înaintate Institutului Na?ional de Expertize Criminalistice din cadrul I.G.P.R. următoarele: a) probe biologice de referin?ă recoltate prin periaj bucal cu două be?iga?e (recoltoare) sterile de la inculpatul B***** I**********, ambalate şi sigilate în plicul cu nr. III A; b) probe biologice de referin?ă recoltate prin periaj bucal cu două be?iga?e (recoltoare) sterile de la inculpatul Bogdan Florin Teodor ambalate ?i sigilate în plicul cu nr. III B; c) probe biologice de referin?ă recoltate prin periaj bucal cu două tampoane sterile de la victima B***** P******, ambalate ?i sigilate în plicul cu nr. 1 (caz nr. MS2001119/14.05.2020); d) colet/plic nr.1 (caz nr.MS2001160/14.05.2020) con?inând bluza predată de numitul B***** I*** Andrei, pe aceasta se observă pete de culoare brun-ro?cată cu aspect de sânge. e) colet/plic nr.30 con?inând 2 be?i?oare tip exudat faringian sterile, umectate în ser fiziologic pe care s-au ridicat posibile urme de contact de pe laturile ?ezutului taburetului aflat pe pat; f) colet/plic nr. 1(caz nr. MS2001122/15.05.2020) con?inând o pereche pantaloni tip blugi de culoare albastră marca DEMENSION JEANS, mărimea 42, care prezintă pete de substan?ă de culoare brun-ro?cată; g) colet/plic nr. II A con?inând o geacă din fâ? de culoare neagră, ce prezintă pete de culoare brun-ro?cată la mâneca dreaptă; h) colet/plic nr. I A con?inând un tricou din material textil cu inscrip?ia ”LOS ANGELES DREAM ON” care prezintă pete de culoare brun-ro?cată. 68) Colet/plic con?inând un DVD – inscrip?ionat nr.8/07.02.2020 IPJ MS/SC OMOR B***** P******. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 18 noiembrie 2021.
Incheiere finala dezinvestire din 18.11.2021