P****** M****
ReclamantC****** N******** P***** C********** I*********
PârâtAdmite în parte acţiunea. Anulează în parte decizia de validare parţială nr.41058/30.08.2021 emisă de pârâtă şi o obligă pe aceasta la emiterea deciziei de compensare prin puncte cu includerea în calitate de persoană îndreptăţită a reclamantului P****** M****, în cotă de 8/40, raportată la valoarea totală de 135.021,2 lei. Respinge ca nefondat capătul de cerere prin care s-a cerut actualizarea sumei datorate la valoarea actuală de piaţă a imobilului. Obligă pârâta la plata sumei de 3.500 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expertiză şi onorariu avocaţial), în cuantum redus de la un total de 4.900 lei. Numai cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 10.11.2022.
Hotarare 1442/2022 din 10.11.2022Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 10.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2022Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 01.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2022Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 24.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2022Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 10.10.2022 pentru discutarea fondului cauzei.
Incheiere de sedinta din 12.09.2022termen ptr.efectuareea expertizei dispusă în cauză
Incheiere de sedinta din 20.06.2022termen ptr.pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 12.04.2022termen ptr.pregătire apărare
Incheiere de sedinta din 15.03.2022termen ptr.a se reveni cu adresă la pârâtă
Incheiere de sedinta din 15.02.2022termen pentru comunicare rela?ii de la pârâtă
Incheiere de sedinta din 10.01.2022