G******* A******** C********
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului GURUIANU ALEXANDRU -CRISTINEL pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. 2 C. pen. Ia act că fapta ce fac obiectul cauzei este concurentă cu fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de 336 al.1 C.p. pentru săvârşirea căreia s-a stabilit în sarcina inculpatului GURUIANU ALEXANDRU - CRISTINEL o pedeapsă de 8 luni închisoare, prin sentinţa penală nr.29/15.02.2018 pronunţată de Judecătoria Lehliu-Gară în dosarul nr.2099/249/2017, definitivă prin neapelare la 05.03.2018. În baza art. 89 alin. 1 Cod pen. anulează amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului GURUIANU ALEXANDRU -CRISTINEL prin sentinţa penală nr.29/15.02.2018 pronunţată de Judecătoria Lehliu-Gară în dosarul nr.2099/249/2017. În baza art.89 rap la art.38 Cp, art.39 alin.1, lit.b Cp, contope?te pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită prin prezenta sentin?ă, cu pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.29/15.02.2018 pronunţată de Judecătoria Lehliu-Gară şi stabileşte în sarcina inculpatului GURUIANU ALEXANDRU - CRISTINEL pedeapsa rezultantă a închisorii de 10 luni (determinată ca urmare a adăugării la pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, a unui spor de 2 luni, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, de 6 luni închisoare). În baza art. 89 alin. 2 Cod pen rap la art. 83 alin. C. pen. amână aplicarea pedepsei rezultante a închisorii de 10 luni stabilită în sarcina inculpatului GURUIANU ALEXANDRU - CRISTINEL, pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentin?ei penale nr.29/15.02.2018 pronunţată de Judecătoria Lehliu-Gară în dosarul nr.2099/249/2017, respectiv 05.03.2018. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul GURUIANU ALEXANDRU - CRISTINEL trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului Guruianu Alexandru - Cristinel asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării ori neexecutării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, precum şi in cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Ia act că termenul de supraveghere de 2 ani, menţionat mai sus, calculat conform art.89 al.2 C.p., este împlinit. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpatul Guruianu Alexandru – Cristinel la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi – 03.12.2021.
Hotarare 196/2021 din 03.12.2021la data de 03.12.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2021În baza art. 391 alin. 1 C.p.p va stabili termen pentru deliberare, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 05.11.2021 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2021Respinge cererea formulată de inculpatul G******* A******** C******** privind prelungirea dreptului de a conduce pe drumurile publice. Măsura se va comunica IPJ Călăra?i. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi – 05.08.2021.
Incheiere finala dezinvestire din 05.08.2021