D******* M****** C*******
ContestatorF**** B*** S* (***** B*** L**** R****** S**
IntimatDispune suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 14988/280/2021, potrivit art. 413 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Recursul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 05 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 05.04.2022Constată că reclamanta a avut suficient timp de la data de 22.11.2021, respectiv data la care a fost citată pentru acest termen, pentru a-şi angaja un apărător, însă, având în vedere că prezenta cauză se află în stare de amânare pentru revenirea cu adresă la biroul executorului judecătoresc, instanţa admite şi această cerere pentru lipsă apărător, punând în vedere reclamantei că este ultimul termen acordat cu această motivare. Revine cu adresă la biroul executorului judecătoresc ca în precedent. Prorogă discutarea oricăror altor chestiuni, inclusiv cererea intimatei de a depune încheierea despre care se face vorbire în cererea completatoare la termenul următor. Amână judecarea cauzei la data de 5 aprilie 2021, ora 9:00, complet c2-2. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 25.01.2022