Dosar 15042/325/2021 din 28.05.2021

acordare personalitate juridică


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15042/325/2021
Data dosar:
28.05.2021
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
acordare personalitate juridică
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.08.2021 la ora 13:00

    Complet: C15C
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de către petenta, având ca obiect acordare personalitate juridică. Autorizează funcţionarea petentei asociatia CLUBUL SPORTIV DE ARTE MARTIALE ORION TIMISOARA, ca persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, conform Statutului asociaţiei, încheiat prin înscris sub semnătură privată, având ca organe de conducere adunarea generală şi consiliul director, care este alcătuit din: preşedinte – A. D., vicepreşedinte – A. H. N., membru –A. O. C., iar cenzor este A. A. C. N. Dispune înscrierea asociaţiei în Registrul Special - Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 20.08.2021.

    Hotararecameraconsiliu10448/2021 din 20.08.2021
  • Sedinta din data de 06.07.2021 la ora 13:00

    Complet: C15C
  • Amână cauza

    Amână la 20.08.2021 ora 13 pentru când se citează petenta cu menţiunea de a depune la dosar certificatele de cazier fiscal ale membrilor fondatori; în câte un exemplar original.

    Incheiere de sedinta din 06.07.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD