A****** N*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, apoi constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2161/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul A****** N******* trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul Ţăranu Andrei Răzvan, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 16 iulie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 16.07.2021