P**** L****
InculpatÎn baza art. 362 aln. 1 Procedură Penală verifică şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul P**** L****, trimis în judecată sub aspectul săvâr?irii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. de art. 335 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal ?i „conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prev. de art. 336 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul Penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 din Codul Penal. În baza disp. art. 362 aln. 1 Cod Procedură Penală cu referire la art.208 aln.4 Cod Procedură Penală menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul P**** L****-cu datele de stare civilă anterior menţionate - pe o perioadă de încă 60 zile. În baza art.221 alin.1 Cod procedură penală pune în vedere inculpatului P**** L**** ca pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu să nu părăsească imobilul în care locuieşte efectiv fără încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată şi de a se supune restric?iilor stabilite. În baza art.221 alin.2 Cod procedură penală pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpatul P**** L**** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu martorul Florea Alin-Florin. În baza art. 221 alin. 5 şi 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că pe durata măsurii poate părăsi imobilul în care locuieşte doar pentru a se prezenta în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora, precum şi că în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, poate părăsi imobilul fără încuviinţarea organelor judiciare pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta organul desemnat cu supravegherea sa, respectiv Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Iaşi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa. În baza art.221 alin.4 şi alin.11 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin sau în cazul existenţei unei suspiciuni rezonabile în sensul că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune, pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive. În baza dips.art.221 aln. 7 Cod procedură penală în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul, fără permisiunea instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta instituţia, organul sau autoritatea desemnată cu supravegherea sa şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căruia se află cauza Menţine organul însărcinat cu supravegherea inculpatului Biroului de Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Iaşi, care va verifica periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor impuse inculpatului şi, în cazul în care va constata încălcări ale acestora, va sesiza de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată. În baza art.221 alin.8 Cod procedură penală măsura se comunică inculpatului, Poliţiei com. ?ibana, Biroul de supraveghere judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Iaşi, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române, Direcţia Generală de Paşapoarte. În baza disp.art.221 aln. 6 Cod procedură penală admite cererea formulată de inculpatul P**** L****,prin apărător desemnat din oficiu-Av.Andrei Raluca,privind permisiunea de părăsire a domiciliului în vederea ridicării cărţii de identitate. În baza disp.art.221 aln. 6 Cod procedură penală permite inculpatului P**** L****, ?i să părăsească domiciliul în care locuieşte-în vederea deplasării la Primăria Comunei Ţibăneşti,jud.Iaşi pentru a-şi ridica cartea de identitate,în ziua de marţi-21.12.2021,în intervalul orar. 10.00-13.30(deplasarea inculpatului urmînd a avea loc cu un mijloc de transport în comun-microbuz). În baza disp. art.206 aln. 1 Cod Procedură Penală prezenta încheiere are drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare,şi de la comunicare pentru inculpatul P**** L**** şi reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lîngă Judecătoria Iaşi. Pronunţată în şedinţă publicăa,zi,17.12.2021,orele 12.10.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 17.12.2021