H********* V******
ReclamantI****** S**
Pârâtadmite cererea
Hotarare 1592/2021 din 24.05.2021repune cauza pe rol.Fixează termen la 24.05.2021.Cu citarea părţilor.Reclamanta va fi citată cu menţiunea să precizeze motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea privind plata contravalorii a 12 zile de concediu de odihnă, cu indicarea dovezilor (capătul 3 al cererii), precum şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea privind obligarea pârâtului la achitarea contribuţiilor aferente drepturilor salariale, cu indicarea perioadei pentru care se solicită (capătul 4 al cererii), sub sancţiunea suspendării cauzei.
Incheiere de sedinta din 26.04.2021