N***** L**********
Apelant ReclamantM****** M******
Apelant ReclamantS******* G*******
Apelant ReclamantA************ D*****
Apelant ReclamantD****** E*****
Apelant ReclamantAdmite apelul. Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţi. Obligă pârâtul să calculeze şi să achite membrilor de sindicat reprezentaţi în dosar, după caz, eventualele diferenţe de drepturi salariale decurgând din acordarea majorărilor/creşterilor salariale pentru predarea simultană, conform situaţiei personale de încadrare începând cu data de 01.01.2019 (cuprins în diferenţele de drepturi rezultate prin aplicarea art. 38 alin. 4 ind. 1 din Legea nr. 153/2017) şi până la 1.06.2021, drepturi ce vor fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, până la data plăţii efective. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 804/2022 din 14.06.2022