C*** C****
InculpatG******** V*******
Parte civilăC****** C*****
Parte civilăF***** M****
Parte vătămată1. În temeiul art. 396 alin. 1,2 CPP, art. 228–229 alin. 1 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 43 alin. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul C*** C**** la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în dauna persoanei vătămate Ghiorghiu Valetin. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b şi art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.. 2 În temeiul art. 396 alin. 1,2 CPP, art. 228–229 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 43 alin. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul C*** C**** la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în dauna persoanei vătămate C****** C*****. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b şi art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 3. În temeiul art. 396 alin. 1,2 CPP, art. 228–229 alin. 1 lit. b şi alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 43 alin. 5 Cod penal, va condamna pe inculpatul C*** C**** , la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în dauna persoanei vătămate F***** M****. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b şi art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 38 Cod penal, constată că faptele au fost săvârşite în concurs real şi contopeşte pedepsele mai sus aplicate conform art. 39 Cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare în regim de executare. În temeiul art. 404 alin. 5 C. p. p., raportat la art. 45 alin. 5 C.P. şi art. 45 alin. 3 lit. a C.P. aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea şi interzice inculpatului C*** C****, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale conform art. 65 alin. 3 Cod Penal. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.P., aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea constând în interzicerea exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod Penal. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare, aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală, durata reţinerii de 24 de ore dispusă prin Ordonanţa de reţinere din 27.04.2021 , din perioada 27.04.2021-ora 17: 20 până la 28.04.2021 ora 17: 20. Dispune anularea mandatului de arestare preventivă nr.2/UP din 01.07.2021 emis de Judecătoria Bicaz în dosarul 1113/188/2021 şi mandatul de arestare europeană nr. 4 din 03.08.2021 , urmând a se emite un mandat de executare a pedepsii închisorii, în raport de cele dispuse prin prezenta, la data rămânerii definitive a acestei hotărâri. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă formulată de C****** C***** şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.000 de lei daune materiale, şi de G******** V******* şi obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 4.160 de lei daune materiale. În temeiul art. 404 alin. 4 lit f), raportat la art. 255 Cod procedură penală, dispune restituirea către persoanele de la care au fost ridicate a următoarelor bunuri: un cântar de culoare albă, un ceas, un prelungitor, două ciocane, două burghie metalice, un cle?te tip mox, un cle?te pentru rupt cuie, un cle?te pentru cură?at arbori, două ciocane, două burghie metalice, o ruletă ?i trei ?urubelni?e. În temeiul art. 272 Cod procedură penală, dispune avansarea onorariului avocatului din oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Neamţ pentru dna avocat Anghel Ştefania. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 943,04 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Bicaz. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 03.06.2022.
Hotarare 73/2022 din 03.06.2022Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru 03.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2022pentru a se cita toţi martorii care urmează din rechizitoriu, cu mandat de aducere, acordă termen de judecată la data de 24.05.2022, ora 09:30
Incheiere de sedinta din 12.04.2022pentru a se cita următorii martori din rechizitoriu, cu mandat de aducere, acordă termen de judecată la data de 12.04.2022, ora 09:30
Incheiere de sedinta din 15.03.2022pentru a se cita primii 3 martori din rechizitoriu, cu mandat de aducere şi următorii 3 martori din rechizitoriu, tot cu mandat de aducere, acordă termen de judecată la data de 15.03.2022, ora 09:30
Incheiere de sedinta din 15.02.2022pentru a se cita primii 3 martori din rechizitoriu, acordă termen de judecată la data de 15.02.2022, ora 09:30
Incheiere de sedinta din 18.01.2022Pentru citarea inculpatului C*** C****, cu mandat de aducere, prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul domiciliu cunoscut, acordă termen de judecată la data de 18.01.2022, ora 09:30
Incheiere de sedinta din 14.12.2021