G******* O***** M***** c* d*** p*** a***
ReclamantS******* J******* D* U****** D****** T**** S******
PârâtAdmite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată din oficiu privind petitele referitoare la obligarea pârâtului la plata sumei de 140 500 lei reprezentând drepturi salariale constând în ore de gardă la domiciliu efectuate în perioada iunie 2017-decembrie 2018 şi a actualizării cu indicele de inflaţie a acestei sume şi respinge acţiunea cu privire la aceste petite. Admite în parte acţiunea şi obligă pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală aferentă diferenţelor de drepturi salariale reprezentând contravaloarea orelor de gardă la domiciliu efectuată în perioada iunie 2017-decembrie 2018, ce vor fi retribuite cu 40% din tariful orar aferent salariul de bază potrivit deciziei civile nr.1962/2021 a Curţii de Apel Craiova pronunţată în dosar nr.3301/101/2019*. Cu apel. Pronunţată azi, 05.10.2021, în şedinţă publică, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 341/2021 din 05.10.2021