S**** V***** L*****
Apelant InculpatB**** M****
Apelant Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** O*****
Intimat Parte civilăB***** A************* D* A*********** D** R****** B***
Intimat Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge apelul părţii civile B**** M**** împotriva sentinţei penale nr. 65/2021 pronun?ată la data de 7 mai 2021 de către Judecătoria Aleşd. În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, Admite apelul declarat de către inculpatul Simut Vasile Lucian, împotriva sentinţei penale nr. 65/2021 pronun?ată la data de 7 mai 2021 de către Judecătoria Aleşd pe care o desfiinţează în parte şi, rejudecând: Înlătură dispoziţia de interzicere, în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, ca pedeapsă complementară, a exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori arestului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. Înlătură dispoziţia de interzicere, în baza art. 65 alin 1 rap la art. 66 alin 1 lit. a, b Cod penal, ca pedeapsă accesorie a exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Înlătură dispoziţia de executare a pedepsei de 2 ani închisoare în regim privativ de libertate, pedeapsa rezultată din adăugarea pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 117/2013 a Judecătoriei Alesd, definitivă la data de 25.06.2013, la rezultanta de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată în prezenta cauză. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată în prezenta cauză în pedepsele principale de 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 196 alin. 1 Cod penal, 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal, 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal şi sporul de 3 luni închisoare. Înlătură dispoziţia de condamnare a inculpatului Simut Vasile Lucian la pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. 5 şi 7 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza II Cod de procedură penală, achită inculpatul Simut Vasile Lucian sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 1 Cod penal. Reţine în favoarea inculpatului prevederile art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană având permisul de conducere anulat prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal de la 6 luni la 4 luni închisoare. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 2 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Cpen, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 luna 10 de zile închisoare, urmând ca inculpatul S**** V***** L*****, să execute pedeapsa rezultantă de: - 9 luni şi 10 de zile închisoare. Menţine dispoziţia de revocare a beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 117/2013 a Judecătoriei Alesd, definitivă la data de 25.06.2013 şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 9 luni 10 zile închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa de: - 1 an 6 luni şi 10 zile închisoare, în regim privativ de libertate. Înlătură dispoziţia de obligare a părţii responsabile civilmente Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România să plătească părţii civile Balogh Mihai, suma de 1355, 43 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale, precum şi dispoziţia de obligare a părţii responsabile civilmente Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România să plătească părţii civile S******* C***** J******* D* U****** O*****, suma de 7187,19 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei Balogh Mihai, la care s-a adăugat dobânda legală prevăzută de OG 13/2011 calculată de la data de 08.01.2015 până la data plăţii efective. Respinge pretenţiile părţii civile Balogh Mihai ca neîntemeiate. Constată ca S******* C***** J******* D* U****** O***** nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. Menţine restul dispoziţiilor ce nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă partea civilă apelantă B**** M**** la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel. În baza art. 275 alineat 3 Cod procedură penală, restul cheltuielilor judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă.
Hotarare 209/2022 din 28.04.2022s-a amanat pronuntarea hotararii pentru data de 28.04.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2022s-a amanat pronuntarea hotararii pentru data de 21.04.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2022Stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 11.04.2022, pronunţarea hotărârii urmând a se realiza prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.405 alin.1 din Codul de procedură penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2022Faţă de lipsa unui membru al completului de judecată faţă de care s-a instituit măsura carantinarii şi în vederea asigurării continuităţii completului de judecată, s-a amânat judecarea cauzei pentru data de 08.03.2022
Incheiere de sedinta din 25.01.2022Fata de cererea de amanare formulata in cauza, acorda termen pentru data de 25.01.2022 ora 11.30
Incheiere de sedinta din 07.12.2021fata de cererea de amanare formulata de inculpat din motive medicale
Incheiere de sedinta din 16.11.2021fata de lipsa de procedura cu partea civila apelanta B**** M****, precum si cererea de amanare formulata de inculpatul apelant Simut Vasile Lucian in vederea angajarii unui avocat ales
Incheiere de sedinta din 05.10.2021ADMITE declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Ovidiu Musta privind soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1527/177/2016 al Curţii de Apel Oradea. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu azi, data de 1 octombrie 2021.
Incheiere abtinere din 01.10.2021