S**** G*******
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de apelantul inculpat S**** G*******, împotriva sentinţei penale nr. 240/22.06.2021 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 1528/311/2021, desfiinţează în parte sentinţa apelată, cu privire la durata pedepsei principale, durata termenului de supraveghere stabilit în temeiul art. 92 alin. 1 C.pen. şi instituţiile în cadrul cărora va presta muncă în folosul comunităţii. Rejudecând reduce pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare. Menţine aplicarea art. 91 C.pen. cu privire la pedeapsa de mai sus, de 6 luni închisoare. Reduce termenul de supraveghere stabilit prin sentinţa apelată, în temeiul art. 92 alin. 1 C.pen., de la 2 ani şi 6 luni la 2 ani. În temeiul art. 93 alin.3 C.pen., în termenul de supraveghere, obligă inculpatul S**** G******* să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Icoana sau în sau Primăriei Corbu, jud. Olt, pe o perioadă de 75 de zile. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei. Cheltuielile judiciare din faza apelului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată azi, 09.11.2021, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1403/2021 din 09.11.2021În temeiul art. 391 alin.1 C.p.p. deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se vor face la data de 09.11.2021. Pronunţată în şedinţă publică azi 13.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2021