T** L** S****** C******** S**
Apelant ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
Intimat PârâtC**** I**
IntervenientAdmite apelul. Schimbă în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că: Admite în parte cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 16.961,37 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor neachitate. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, aferente sumei de 16.961,37 lei, calculate de la data de 29.12.2020 şi până la data plăţii efective a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 1.739 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru(fond şi apel), a sumei în cuantum de 3.570 lei, reprezentând onorariu avocaţial(fond), a sumei în cuantum de 2.142 lei, reprezentând onorariu avocaţial(apel), cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată, azi, data de 03.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 10/2023 din 03.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 03.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2022Amână pronunţarea la data de 20.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2022Conform HCC 5/25.03.2022 dosarul a fost repartizat ciclic la completul 11A. Termenul a fost preschimbat din data de 20.09.2022 la data de 06.12.2022.