B**** C********* R*****
InculpatB******** A****** M*******
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. 1 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5045/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti privind pe inculpatul B. C. R., trimis în judecată sub măsura arestului preventiv, pentru săvârşirea a 2 (două) infracţiuni de ameninţare, prev. de art. 206 alin.1 C.pen., şi a unei infracţiuni de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordin de protecţie provizoriu a obligaţiei de a păstra o distanţă minimă determinată faţă de victimă şi dispusă prin ordinul de protecţie provizoriu, prev. de art. 47 alin.2 din Legea nr. 217/2003, privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice, cu aplic. art. 41 alin.l şi art. 38 alin.l C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B.C. R. Se va efectua adresă către IPJ Argeş în vederea transmiterii unei copii a cazierului judiciar al inculpatului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 17.11.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 17.11.2021