K****** P******* S*****
ReclamantG**** E**** I******
PârâtG**** E**** I******
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât reconvenţional KEREKEŞ POPOVICI ŞTEFAN în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvenţional GROSS ELENA-IZABELA. Respinge cerere reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţional GROSS ELENA-IZABELA în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvenţional KEREKEŞ POPOVICI ŞTEFAN. Dispune restituirea către pârâta-reclamantă reconvenţional GROSS ELENA-IZABELA a taxei judiciare de timbru în cuantum de 13.345 lei, achitată cu chitanţa seria 155261/2022 nr.0004998/25.02.2022, ca nefiind datorată. Fără cheltuieli de judecată. Ia act că ambele părţi şi-au rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de la comunicare, cererea urmând să se depună la Tribunalul Timiş. Pronunţată în data de 07.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 922/2022 din 07.07.2022Amână pronunţarea la 07 iulie 2022. Stabileşte că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în data de 22 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2022Amână pronunţarea la 22 iunie 2022. Stabileşte că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în data de 7 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.06.2022Amână pronunţarea la 7 iunie 2022. Stabileşte că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în data de 25 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2022pentru a se formula cerere de reexaminare împotriva încheierii care s-a înmânat la termenul de azi reprezentantei reclamanţilor şi pentru ca reprezentanta reclamanţilor să depună la dosar un exemplar al contractului de împrumut semnat pentru conformitate cu originalul.
Incheiere de sedinta din 13.04.2022Admite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul Kerekes Popovici Ştefan. Dispune eşalonarea plăţii diferenţei taxei judiciare de timbru legal datorate, cuantificată la nivelul sumei de 83.050,20 lei în 48 rate egale, de câte 1.730,21 lei plătibile lunar, începând cu luna mai 2022. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată în data de 11.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 11.04.2022pentru a da posibilitatea reclamantului să formuleze cerere de reexaminare a încheierii prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar; prin încheiere se va pronunţa asupra excepţiei invocate de reprezentantul pârâtului la acest termen.
Incheiere de sedinta din 02.03.2022Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul KEREHES POPOVICI ŞTEFAN. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată în data de 01.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 01.03.2022pentru ca reprezentanta reclamantului să indice suma aferentă petitului subsidiar, reprezentând plataa penalită?ilor de întârziere, pentru a se stabili taxa judiciară de timbru pentru acest petit; pentru ca reprezentantul pârâtei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în suma de 13345 lei, pentru cererea reconvenţională, sub sanc?iunea anulării, ca netimbrată.
Incheiere de sedinta din 08.12.2021