Dosar 1538/262/2021 din 16.06.2021

alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1538/262/2021
Data dosar:
16.06.2021
Instanta:
Judecătoria Moreni
Departament:
.
Obiect:
alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.08.2022 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI amanare
  • admite cererea

    Admite, în parte, cererea de recunoaştere hotărâre străină formulată de petentul condamnat C. C., în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti. În baza art. 1401 rap. la art. 136 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoaşte în parte, sentinţa penală nr. 42/2021 – Rolul General Nr. 3611/2020 DIB - R.G.N.R. nr. 7380/2020 emisă la data de 11.01.2021 de Tribunalul de Drept Comun din Torino Secţia 6, definitivă la 27.01.2021, numai în ceea ce priveşte pedeapsa de 1 an închisoare la care petentul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă din 15.04.2020), prin care a fost revocată şi suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 9 luni închisoare şi amendă în cuantum de 140 de Euro aplicată prin nr. 1441/2019 – Registrul General nr. 1880/2019 DIB - R.G.N.R. nr. 6466/2019 emisă la data de 25.03.2019 de Tribunalul de Drept Comun din Torino Secţia 3, definitivă la 10.04.2019 şi inclusă în pedeapsa rezultantă unică, stabilită prin ordinul de executare a pedepselor nr.427/04.03.2021 de Parchetul Republicii de pe lângă Judecătoria Torino. În baza art. 1401 rap. la art. 136 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoaşte în parte Sp. nr. 1441/2019 – Registrul General nr. 1880/2019 DIB - R.G.N.R. nr. 6466/2019 emisă la data de 25.03.2019 de Tribunalul de Drept Comun din Torino Secţia 3, definitivă la 10.04.2019, numai în ceea ce priveşte pedeapsa de 9 luni închisoare la care petentul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din 24.03.2019), a cărei suspendare a fost revocată sentinţa penală nr. 42/2021 – Rolul General Nr. 3611/2020 DIB - R.G.N.R. nr. 7380/2020 emisă la data de 11.01.2021 de Tribunalul de Drept Comun din Torino Secţia 6, definitivă la 27.01.2021 şi inclusă în pedeapsa rezultantă unică, stabilită prin ordinul de executare a pedepselor nr.427/04.03.2021 de Parchetul Republicii de pe lângă Judecătoria Torino. În baza art. 1401 rap. la art. 136 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoaşte sentinţa nr. nr.2452/2019 Rolul General Nr. 9435/2019 emisă la data de 24.05.2019 de Judecătoria Torino - Secţia V Penală, definitivă la 26.05.2020, în ceea ce priveşte pedeapsa de 10 luni închisoare la care petentul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, fapte prev. de art.193 al.2 Cp şi art.253 al.1 C.p (fapte din 29.04.2019), şi inclusă în pedeapsa rezultantă unică, stabilită prin ordinul de executare a pedepselor nr.427/04.03.2021 de Parchetul Republicii de pe lângă Judecătoria Torino. În baza art. 1401 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, respinge cererea petentului de recunoaştere a hotărârilor penale străine, pe cale incidentală, în ceea ce priveşte pedepsele de 140 euro amendă şi 300 euro amendă, aplicate prin sentinţa penală nr. 42/2021 – Rolul General Nr. 3611/2020 DIB - R.G.N.R. nr. 7380/2020 emisă la data de 11.01.2021 de Tribunalul de Drept Comun din Torino Secţia 6, definitivă la 27.01.2021 şi prin Sp. nr. 1441/2019 – Registrul General nr. 1880/2019 DIB - R.G.N.R. nr. 6466/2019 emisă la data de 25.03.2019 de Tribunalul de Drept Comun din Torino Secţia 3, definitivă la 10.04.2019, pedepse care au fost cumulate prin ordinul de executare a pedepselor nr.427/04.03.2021 de Parchetul Republicii de pe lângă Judecătoria Torino, ca inadmisibilă. În baza art. 585 alin.(1) lit. a) C.pr.pen. admite cererea de contopire formulată de petentul-condamnat C****** C*********. Constată că infracţiunile săvârşite pe teritoriul Italiei, la datele de 24.03.2019, 29.04.2019 şi 15.04.2020, sunt concurente cu infracţiunea pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 85 pronunţată la data de 04.08.2020 de Judecătoria Vălenii de Munte definitivă prin decizia penală nr.1016/10.11.2020 a Curţii de Apel Ploieşti(faptă din 06.09.2018). În baza art. 40 alin. (2) şi a art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. contopeşte pedeapsa de 4 ani închisoare cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, rezultantă unică şi aplică pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 10 luni închisoare (1/3 din 2 ani şi 6 luni închisoare), în final petentul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 10 luni, în regim de detenţie. În baza art.404 alin. 4 din C.pr.pen., art. 72 alin. 1 C.pen raportat la art. 40 alin. 3 Cod penal ?i la art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, deduce din pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 10 luni închisoare, perioada executată în Italia, respectiv 15.06.2019-23.03.2020 şi 15.04.2020-02.04.2021 şi perioada executată de la data de 02.04.2021 la zi Dispunea anularea M.E.P.Î. nr. 105/10.11.2020 emis de Judecătoria Vălenii de Munte şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penală nr.85/04.08.2020 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, definitivă prin decizia penală nr.1016/10.11.2020 a Curţii de Apel Ploieşti În temeiul art.598 al.1 lit. d Cpp, respinge, ca neîntemeiat capătul de cerere care vizează aplicarea dispoziţiilor art.55 ind.1 din Legea 169/2017, pentru perioada 19.06.2010-05.03.2013 şi 24.07.2012-05.03.2013. În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 313 de lei, pentru avocat Fieraru Daniela, conform delegaţiei nr.2957/2021, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată, astăzi, 19.08.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 650/2022 din 19.08.2022
  • Sedinta din data de 10.08.2022 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI amanare
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte ca deliberarea şi pronunţarea să aibă loc la data de 19.08.2022 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. (1) teza a II-a Cod procedură penală. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.08.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.08.2022
  • Sedinta din data de 03.08.2022 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte ca deliberarea şi pronunţarea să aibă loc la data de 10.08.2022 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. (1) teza a II-a Cod procedură penală. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.08.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.08.2022
  • Sedinta din data de 20.07.2022 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI
  • Amână cauza

    Pentru traducerea sentinţei 42/2021 primita de la autorităţile judiciare din Italia amână cauza şi acordă termen la 03.08,2022. Pronuntata in sedinta publica, azi 20.07.2022.

    Incheiere de sedinta din 20.07.2022
  • Sedinta din data de 22.06.2022 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI
  • Amână cauza

    Pentru lipsa relatiilor, amana cauza si acorda termen la data de 20.07.2022. Pronuntata in sedinta publica, azi 22.06.2022.

    Incheiere de sedinta din 22.06.2022
  • Sedinta din data de 25.05.2022 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI
  • Amână cauza

    Pentru completarea probatoriului în cauză şi efecturea traducerii sentinţei ataşate la fila 126 la dosar, amână cauza şi fixează termen la 22.06.2022. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.05.2022.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2022
  • Sedinta din data de 27.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa relaţiilor solicitate autorităţilor din Italia, amână cauza şi fixează termen la 25.05.2022. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.04.2022.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2022
  • Sedinta din data de 16.03.2022 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI
  • Amână cauza

    Pentru obţinerea de noi relaţii necesare soluţionării cauzei respectiv sentinţa penală nr. 1441/2019 pronunţată de Tribunalul de Drept Comun din Torino Secţia 3 şi sentinţa penală nr. 42/2021pronunţată de Tribunalul de Drept Comun din Torino Secţia 6 , amână cauza şi fixează termen la 27.04.2022 pentru când se vor înainta cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.03.2022.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2022
  • Sedinta din data de 02.02.2022 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa relaţiilor solicitate, dispune amânarea la data de 16.03.2022. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.02.2022.

    Incheiere de sedinta din 02.02.2022
  • Sedinta din data de 19.01.2022 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa relaţiilor solicitate, dispune amânarea la data de 02.02.2022. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.01.2022.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2022
  • Sedinta din data de 24.11.2021 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa relaţiilor solicitate, dispune amânarea la data de 19.01.2022. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.11.2021.

    Incheiere de sedinta din 24.11.2021
  • Sedinta din data de 27.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa relaţiilor solicitate, dispune amânarea la data de 24.11.2021. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.10.2021.

    Incheiere de sedinta din 27.10.2021
  • Sedinta din data de 15.09.2021 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI
  • Amână cauza

    Pentru obţinerea de noi relaţii necesare soluţionării cauzei, amână cauza şi fixează termen la 27.10.2021, Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.09.2021.

    Incheiere de sedinta din 15.09.2021
  • Sedinta din data de 21.07.2021 la ora 09:00

    Complet: C3 PENAL ARESTATI
  • Amână cauza

    Pentru obţinerea de relaţii în vederea stabilirii situaţiei de fapt, amână cauza şi acordă termen la 15.09.2021, pentru când emite adrese la autorităţile competente, SIRENE, IPJ PRAHOVA, IGPR. Pronunţată azi, 21.07.2021.

    Incheiere de sedinta din 21.07.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD