A******* D**** C*********
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul A.D.C.cetă?ean român, studii profesionale, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupa?ie, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În temeiul art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul A.D.C. la pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În temeiul art. 38 alin. 2 C.pen. coroborat cu art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contope?te pedepsele aplicate prin prezenta sentin?ă penală şi, în consecinţă, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea (1 an ?i 4 luni închisoare), la care va adăuga un spor obligatoriu de 4 luni închisoare din cealaltă pedeapsă aplicată (1/3 din 1 an = 4 luni), urmând ca în final pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului să fie de 1 an şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, potrivit dispoziţiilor art. 92 C.pen.. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Sibiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen. raportat la art. 404 alin. 2 C.pr.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Com. Brădeni, jud. Sibiu sau în cadrul Primăriei Com. Iacobeni, jud. Sibiu. În temeiul art. 94 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. c – e C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În temeiul art. 94 alin. 2 C.pen. supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. b ?i alin. 3 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, se realizează de către Serviciul de Probaţiune Sibiu. În temeiul art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 şi alin. 4 C.pen., în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului ?i pentru care s-a pronun?at o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 272 C.pr.pen. raportat la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 de lei în faza de urmărire penală şi suma de 300 de lei în faza de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei. Pronunţată astăzi, 18 ianuarie 2021, potrivit dispozi?iilor art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod de proc. pen., prin punerea hotărârii la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 7/2022 din 18.01.2022Având nevoie de timp pentru a delibera şi faţă de prevederile art. 391 C.pr.pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 130/12.05.2021, stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 18.01.2022. În baza art. 391 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 405 alin. 1 teza a II-a C.pr.pen., hotărârea se va pronunţa prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2021Având nevoie de timp pentru a delibera şi faţă de prevederile art. 391 C.pr.pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 130/12.05.2021, stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 21.12.2021. În baza art. 391 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 405 alin. 1 teza a II-a C.pr.pen., hotărârea se va pronunţa prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2021Amână cauza la data de 08.12.2021, ora 12,00, în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 15.10.2021TERMEN PRESCHIMBAT LA DATA DE 24 AUGUST 2021!
Amână cauza la data de 15.10.2021, ora 12,00, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 24.08.2021