A****** D******
InculpatL*** D******* S**
Parte vătămatăB***** T******
Reprezentant legalÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 Cod Procedură Penală coroborat cu art. 61 alin. 4 lit. c) Cod Penal, condamnă pe inculpata A.D., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 7.500 de lei, reprezentată de 250 de zile-amendă la valoarea de 30 lei a unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, faptă prevăzută ?i pedepsită de 270 alin. 1 Cod Penal. În baza art. 559 alin. 1 Cod Procedură Penală, pune în vedere inculpatei că este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Luduş, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 63 alin. 1 Cod Penal, atrage atenţia inculpatei că în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art. 397 Cod Proc. Civilă raportat la 25 Cod Proc. Pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă L*** D******* S**, reprezentată convenţional prin Maravela, Popescu & Asociaţii. I^n baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod Proc. Pen., obligă inculpata la plata sumei de 722,45 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 222,45 lei în faza de urmărire penală, iar suma de 500 lei în cursul camerei preliminare ?i al judecă?ii. Ia act că inculpata a fost asistată de apărător ales. Cu drept de apel pentru procuror, inculpată şi partea civilă, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Luduş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei, procurorului şi părţii civile, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Penală, astăzi, 7 aprilie 2022.
Hotarare 45/2022 din 07.04.2022În baza art. 391 alineatul 1 Cod Procedură Penală, va stabili termen pentru deliberare, redactare şi pronunţarea hotărârii la data de 07 aprilie 2022 şi, potrivit art. 391 alineatul 2 Cod Procedură Penală, pronunţarea va fi realizată prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alineatul 1, teza finală din Cod de procedură penală, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2022În baza art. 391 alineatul 1 Cod Procedură Penală, va stabili termen pentru deliberare, redactare şi pronunţarea hotărârii la data de 17 martie 2022 şi, potrivit art. 391 alineatul 2 Cod Procedură Penală, pronunţarea va fi realizată prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alineatul 1, teza finală din Cod de procedură penală, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2022probe
Incheiere de sedinta din 20.01.2022pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 02.12.2021faţă de lipsa inculpatei care, este în izolare.
Incheiere de sedinta din 04.11.2021