P** V*******
ContestatorC*** J******** D* P***** M********
IntimatAdmite în parte cererea formulată de reclamanta P. V., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş. Anulează în parte decizia nr. 218649/13.07.2021, emisă de pârâtă. Obligă pe pârâtă să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor la pensie prin care să valorifice veniturile menţionate în adeverinţa 414/11.06.2021, emisă de CONFSTAR S.A. sub forma sporului la acord, sporului de fidelitate, sporului de noapte şi sporului de vechime, urmând ca în cazul sporului de vechime determinarea să se facă în conformitate cu dispoziţiile art. 165 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 263/2010, iar toate drepturile să fie stabilite începând cu data de 01.07.2021. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 17 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1374/2021 din 17.12.2021Amână pronunţarea soluţiei la data de 17.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2021